Doar pentru domnisoarele cu stil si rafinament.

Probabil nu esti genul de domnisoara care lasa necunoscutii sa o abordeze in baruri si sa ii cumpere bauturi. Pari foarte rafinata si se vede ca ai gusturi cizelate prin tari straine. Cafeaua care am trimis-o la masa ta impreuna cu acest bilet e cafeaua mea preferata si sunt sigur ca iti va placea si tie. Are o aroma intensa, iar tie iti plac lucrurile intense, observ asta din gesturile tale. Ai niste maini foarte frumoase si niste ochi superbi. Nu culoare da frumusetea ochilor ci privirea. Oricum tu stii deja asta. Eu sunt domnul de la masa din colt. Sa nu ma consideri impertinent pentru ca noi doi ne-am mai vazut. Norii au luat forma chipului tau intr-o dimineata de vara. De atunci stiam ca te voi placea. Observ ca fredonezi versurile melodiei care merge pe fundal. Iti place muzica italieneasca? Si mie. Daca vei veni mai des pe aici vei vedea ce muzica buna se baga. Oricum cred ca deja vi destul de des, pare genul de local potrivit pentru o domnisoara ca tine. Felul in care tragi din tigara si cum o tii intre degete e fermecator. Sunt sigur ca atingerile tale fac pe oricine sa tremure. Dupa cum bine observi incerc sa evit cliseele, nu ma folosesc de texte patetice de agatat, desi probabil eu acum incerc sa te agat. Cu riscul sa ma consideri un badaran m-am gandit ca ar fi bine sarecunosc asta. Draga mea tu meriti o coroana, pentru felul cum domini atmosfera din jurul tau, cum redirectionezi privirile si atentia tuturor spre tine. Probabil cand vei citi asta vei zambi discret si te vei uita la mine, eu ma voi topi in urma zambetului tau asa ca mai bine plec. Pana cand vei ajunge sa citesti acest bilet eu deja voi porni motorul Lexus-ului meu, iar tu nu vei apuca in graba geanta ta Fendi asa cum as spera eu. Vei privi doar spre geam in speranta sa ma vezi, dar am masina parcata putin mai incolo. Voi incheia acum, te las sa-ti savurezi cafeaua. Vei vedea ca-tzi va placea. Pofta buna si sper sa ne mai vedem candva, poate accidental, poate nu.

Ubi sunt ?

In seara aceasta seaca, in care lista de messenger e putin mult prea goala si site-urile mondene nu imi ofera nici o informatie interesanta, m-am decis sa intru inca o data pe blogul domnisoarei ana-maria georgescu. Probabil multi dintre voi o cunoasteti, e fetita aceea draguta cu parul cret care ne-a cantat candva demult piesa aceea superba "Ochii tai". http://anamaria-georgescu.ro/
Ceea ce am ajuns sa citesc pe blogul ei m-a impresionat mai departe de lacrimi. >Cititi postul cu titlul ALINA<.
Simt un gol imens in gat... si stiti de ce? Pentru ca si eu imi fac grijile banale si cotidiene care ni le facem toti. Notele absurde de la scoala, pe care oricum nu le primim pe merit. Sau toate sms-urile care nu le-am primit, probleme copilaresti... probleme gen :sa merg acasa cu taxiu` sau cu tramvaiu? Uneori ajung pe marginea unei prapastii si in secunda urmatoare ma vad cazand... si vad cum de fapt totul se distruge. Uneori vad niste oameni cu hainele putin neingrijite si cu privirea pierduta... vreau sa va spuns ca acesti oameni sunt probabil cei mai cinstiti oameni... cei mai curati si cei mai puir. Pentru ca ei stau si se gandesc unde sunt toate frumusetile lumii... toate minunile lumii. Si minunile lumii nu sunt piramidele sau gradinile suspendate sau statuile, nu dragii mei... adevaratele minuni sunt iubirea si intelegrea si respectul si onoarea... si puterea de a rezista pe aceasta lume no matter what. Minunile sunt mamele singure cu 2 copii, fara bani, fara siguranta unui adapost si totusi acele mame inca merg la doua locuri de munca si inca reusesc sa isi duca copii la scoala si sa le faca de mancare... nu stau si se drocheaza sau beau. Aceste mame sunt niste minuni. O minune e un zambet al unei caserite obosite de la un ghiseu vechi intr-o incapere intunecoasa... o caserita care a avut de suportat intrebarile si jignirile multor oameni si totusi inca ofera un zambet. Minunile sunt in soferii care cedeaza trecerea.
Iar tragicul... tragicul e ca noi nu vedem toate astea...
In prapastia mea... cu oamenii mei sinceri care au priviri pierdute, lucrurile acestea stralucesc... pentru ca cinstea straluceste oricat de mult ar fi ingropata in noroi.
Ana-maria vorbea despre oamenii care mor mult prea repede... Adevarul e ca singura persoana apropiata mie care a murit e strabunica mea. Am iubit-o enorm... si daca ea acum vede cumva ce scriu aici vreau sa-i multumesc, pentru ca probabil datorita ei eu scriu acum aceste lucruri. Probabil ea a stiut sa invete oamenii din juru ei ce e frumusetea, a stiut sa-i faca sa o ofere si sa o primeasca. Imi pare rau ca a plecat... Probabil daca ar mai fi stat putin ar mai fi invatat pe cativa oameni, sau m-ar fi invatat pe mine mai bine, pentru ca nu stiu prea bine. Uneori ma pierd in superficialism si in materialism... apoi ma regasesc si imi dau seama ce mare pacat am facut. Sper ca Dumnezeu sa ma pedepseasca pentru fiecare moment in care eu sunt o nesimtita indopata cu materialism. Acestea sunt adevarate pacate, nu injuraturile si jignirile si rugaciunile nespuse. Pacatele constau in nesimtirea noastra, in lipsa noastra de bun simt si responsabilitate.
Unde sunt toate frumusetile lumii? Toate zambetele si clipele de fericire? Unde e zapada de craciun? A disparut din cauza masinilor voastre cu multi cai putere si din cauza celularelor voastre pe care le folositi mult prea mult. Si unde sunt toate padurile? La voi in semineu. Si nimeni nu ne distruge lumea in afara de noi... Si ghiciti ce. Nu distrugem doar natura si existenta unor lucruri, distrugem suflete si vieti.
Stiti de ce mor oamenii de fapt? Pentru ca nu merita sa fie pe pamant. Unii pentru ca sunt prea buni, si lui Dumnezeu ii e frica sa nu le distrugem puritatea, noi restul. Iar altii pentru ca distrug prea multe puritati. Si atunci cum e bine sa fi? Bun sau rau? Rau sau bun?
... poate e bine sa nu fi nimic. Sau poate e bine sa fi totul. Dar eu cred ca cel mai bine e sa fi OM!

... si m-am intors pentru ca nu mi-a mai ramas TIMP!

Am intors spatele unei minuni si am venit acasa. Cum isi pot permite oamenii sa intoarca spatele minunilor? Sa le ignore complet si sa continue sa respire?

Mi s-a mai sters din zambet... asta care il mai am e doar pentru ca inca mai am vii amintirile zilelor trecute. Daca vroiam sa ma intorc? Bineinteles ca nu. De ce as fi vrut sa nu mai raman in locul meu preferat din univers? Voi cei de-acasa ati fi putut sa veniti sa ma vizitati... poate ati fi ramas si voi acolo, poate ne-am fi construit din nou viata toti acolo... Dar probabil mi-ar fi fost dor de oras.

Da, a fost frumos. Acum simt ca nu mai vreau nimic. Am avut...tot :) am fost atat de deasupra Vienei incat daca imi intindeam suficient de tare bratele o puteam imbratisa. Am tinut in mana cana de vin fiert... si am alergat pe strada. Si am zambit. Am dansat in sala balului din Schonbrunn... am baut cafele si ceaiuri. Si am zambit. Si am zambit. Si am zambit.... Am mancat capsuni in ciocolata. Toti. Si nu au fost bune deloc... au fost cele mai apetisante capsuni in ciocolata din toata viena. Simteam cum imi exploda gustul in gura... :x

Am avut alaturi de mine niste oameni foarte importanti Vreau sa va multumesc ca ati impartasit cu mine aceste momente. A fost important pentru mine.

Nu... nu vroiam sa ma intorc. Dar a trebuit s-o fac.

@ plecata sa gust din placerile vietii

Da, in sfarsit plec. Mai am doar 1 ora si cv... dar minutele trec precum niste mici eternitati. Mereu am crezut ca timpul e cv relativ... cand t simtzi fff bine timpul zboara nu? dar cand ai cea mai nasoala ora d istorie d la scoala timpul parca sta in loc. Categoric e doar cv relativ.
Rabdarea mea e asha d limitata incat nush dak voi mai putea suporta pana sa plec... stiu ca ma voi topi acolo :x cu toate ca vor fi cele mai scazute temperaturi p care eu le-ash putea suporta. Dar pentru aceste minunate zile in spiritul craciunului din Viena sunt in stare sa indur orice... oricat vant oricate ploi...
Ma voi intoarce cu detalii...cele mai detaliate detalii ...

Mere şi scorţişoară. Fire place.

Mă plimb prin casă amintindu-mi de ziua de ieri... Trăind în amintirea zilei de ieri îmi conserv zâmbetul. De fapt nu îl conserv, deoarece el continuă să crească... cu fiecare secundă, cu fiecare minut.
Am o cană de ceai în mână. Simt cum porţelanul fierbinte dă foc moleculelor din palma mea. Parcă pluteam pe covorul moale al sufrageriei. Firele de păr sintetic îmi gâdilau tălpile în cel mai suav mod posibil, sau imposibil. Mă aşez pe fotoliu pentru a admira fascinantul trosnet al lemnelor din şemineu. Probabil pentru mulţi acest moment este doar „o simplă seară”, dar gândiţi-vă la toate elementele care ajută la formarea sa: la oamenii care au plantat livezile de măr şi apoi la oamenii care au cules merele, le cei care le-au preparat, le-au amestecat cu scorţişoară pentru a reda minunata aromă a ceaiului meu... Sau puloverul mult prea larg pe care-l port; gândiţi-vă la toţi oamenii care au contribuit la crearea sa. Şemineul pe care îl am în faţă... Toţi oamenii care au făcut toate acestea nu ştiu că le-au făcut pentru mine şi că dacă nu ar fi fost ei aceasta ar fi fost într-adevar „o simplă seară”, dar datorită lor această seară e, aş putea spune, un miracol. Oamenii sunt cu adevărat nişte fiinţe minunate, toţi oamenii ajung să fie „doar” nişte creatori de miracole. Şi toţi suntem legaţi în vre-un oarecare fel.
Nu îmi doresc nici măcar să clipesc... cu toate că unii spun că cele mai frumoase lucruri se văd doar cu ochii închişi.
Lumina din cameră e difuză... Iar mirosul ceaiului meu a îmbolnăvit întreaga atmosferă, astfel încât acum fiecare obiect din cameră are miros de mere şi scorţişoară. Un miros atât de „crăciunesc”. Am simţit căldura trupului său din nou în spatele meu, dar întreg corpul îmi era amorţit datorită momentului, aşa că pofta mea de a mă uita spre el era parcă prea mică pentru a mă pune în mişcare. S-a aplecat încet lăsându-şi palmele să alunece peste mâinile mele puţin reci... îmi era mai mult decât imposibil să nu simt mirosul hipnotizant al pielii sale... e genul acela de miros care îmi inundă nările şi apoi îmi bântuie viaţa, nelăsându-mă să-l uit... vreodată. A luat mâna dreaptă de pe mâna mea şi mi-a dat părul la o parte pentru a-şi lipi buzele de gâtul meu şi a mă mângâia peste tot, doar cu buzele. Mi-am pus mâna stângă pe obrazul lui, apoi pentru 5 secunde ne-am privit în ochi, după care ne-am sărutat... suficient de pasional încât sa mi se topească palma pe cana de ceai şi să simt cum aproape îmi alunecă din mână. Simţeam tentativele lui de zâmbete rătăcite printre săruturile noastre. Cuvintele nu sunt niciodată de prisos între noi, dar în momentul acesta nu mi-aş putea găsi cuvintele. Nici în acesta, nici în cel care tocmai a trecut, nici în cel care va urma. Cât de dependent poate fi sărutul meu de al său? Prea dependent pentru a mă opri... M-a ridicat de pe fotoliu...mi-am plimbat picioarele goale pe lângă corpul lui, iar el a pus mâna pe şoldul meu, apropiindu-mă de el. Simţeam respiraţia lui în pieptul meu. Eram mai aproape decât ar fi trebuit. Ne ţineam atât de strâns în braţe...aş fi vrut să trecem unul prin celălalt, să ni se amestece atomii...
Am făcut doi paşi în spate, mergând mai aproape de şemineu. M-a luat în braţe şi m-a întins pe covorul moale... aveam grijă să nu îmi vărs ceaiul. S-a uitat cu tente de nervozitate spre cană, după care şi-a aruncat degetele în licoarea cu aromă delicioasă, nu ştiam ce vrea să facă. Mi-a uns buzele cu substanţa de pe degetele sale şi a început să mă sărute...mă incendia. Brusc am auzit cum s-a spart cana. Acum ne vom amesteca trupurile cu cioburi şi ceai...
Îşi plimba mâna de pe sânul meu până pe coapsa mea... atingerile lui mă determinau să-mi arunc părul pe pieptul său şi să încep să-i alint abdomenul cu buzele mele...
Exersam dragostea pe covorul sufrageriei. Îmi doream să gust fiecare milimetru al trupului său... Şi probabil nimeni nu mi-ar înţelege dorinţa. Setea mea de a-l avea peste tot pe corpul meu... Atingerea lentă a degetelor sale care pornea din palmele mele şi se termina undeva pe pieptul meu mă transpunea mai departe de Rai... Probabil nimeni nu ştie să mă facă să mă simt mai bine. Mirosul care îl emana pielea nostra era mirosul dorinţei corporale ce ne domina în clipele acelea. Puteam să-l iubesc doar pentru ce-mi făcea atunci... pentru felul în care îmi încâlcea parul cu degetele sale si cum ni se amestecau picioarele, săruturile lui deveneau din ce în ce mai dulci, iar atingerile lui mă înnebuneau din ce în ce mai tare. Iubesc fiecare interacţiune a corpurilor noastre... Respiram din ce în ce mai greu... Întreg corpul îmi tremura printre mâinile lui, tricoul său deja era perfect înecat în ceai... uitam de noi când ne satisfăceam reciproc poftele. Putea să fie orice lângă noi şi nici măcar să nu ne dădeam seama, nu mă interesa nimic altceva decât să-i sărut corpul cât mai bine... si să simt cum săruturile mele îl înnebunesc, să simt cu mă vrea mai mult decât deja mă are. Aceasta era noaptea... şi nu aveam cum să dăm greş. Când eram noi... totul ieşea perfect. Pentru că nimeni nu ştie mai bine cum să-mi muşte buzele şi să se joace în părul lui, aşa cum nimeni nu ştie mai bine cum să mă sărute pe gât si să îmi atingă coapsele. Şoaptele de la ureche mă îmbătau mai tare decât trei sticle de şampanie... Probabil deja începusem să ne dăm jos toate hainele... Purtaţi de atmosfera...........................dragoste.......................Când mi-am deschis ochii el mă priveam. Mereu i-a plăcut să mă vadă cum dorm. Era timpul deja pentru partea a doua, de fapt eram mai aproape de a treia. L-am întrebat cât timp am dormit, am purtat o conversaţie prea frumoasă pentru a o scrie pe nişte foi rătăcite... după care am alunecat înapoi în Rai...

Si mai e putin ...

Tot ce ma desparte de minunata mea excursie in Viena e teza de la romana si testul de la germana. Deja ma pot vedea plimbandu-ma pe acele strazi cu prietenele mele. Si deja ma vad cumparand toate prostiile de la targul de Craciun. Daca inchid ochii ma pot transpune in mijlocul frigului de acolo... deja ii simt mirosul. Si mai simt si mirosul vinului fiert, si a covrigilor imenshi aaa da si sa nu uitam mirosul capsunilor in ciocolata.
Pentru ce mai merg in Viena daca am mai fost de 4 ori? PENTRU ORICE EVENTUALITATE!!! Poate anul acesta va mai aparea un model de beculetze d craciun sau va mai aparea un fel d covrig sau cine stie c...nu imi permit sa ratez asha ceva. E pur si simplu PREA GROZAV!!!
Aceasta e excursia mea! Si sper ca toata stie asta ;;) probabil ma lupt pentru a merge in aceasta excursie cu colegele mele inca din cls a9-a asa ca nu voi permite nimanui sa arunce un element negativ in EXCURSIA MEA!!! ;;) excursie pe care o impart doar cu cei dragi mie :x :* si se stiu ei ...
"Daca incerci sa faci un rau cuiva nu e sigur ca vei si reusi" ... asta asa...avis amatorilor :)

November rain ...

Ploua incontinu de azi dimineata de cand m-am urcat in mashina. Cafeaua nu am avut timp sa o beau in timp ce imi rascoleam dulapul dupa niste haine demne de purtat intr-o astfel de zi, asa ca am baut-o pe unul din coridoarele scolii. Nu m-a deranjat deloc. Chiar imi place sa beau cafeaua la scoala... e mai...profund.
Am un milion de lucruri de facut azi. Nu am chef sa fac nici unul. Probabil nu voi face nici unul. Daca as putea m-as tranti in pat, m-as incalci in asternuturile mele galbene si as dormi pana... luni. Si le-as spune tuturor "Ne vedem joi." ca sa stea sa ma astepte intreaga joi, iar eu sa nu vin. Pentru ca nu am chef de ei, sau de ceilalti, sau de altii de care ar mai trebui sa am chef.
Expresia aceasta in capul meu ("Ne vedem joi") inseamna "hai ca nu mai prea vreau sa te am in apropierea mea. poti sa pleci. iar noi probabil nu ne vom mai vedea...prea curand". Dar bineinteles ca oamenii nu stiu asta. Pentru ei "ne vedem joi" inseamna "ne vom intalni in aceasta joi si vom sta si vom interactiona".... hahahahah ce fraieri. Asta a fost ultima oara cand am ras pe tema asta, pentru ca tocmai mi-am dezvaluit secretul. Damnnn....


Ascult incontinu asta ... : Last November - Seventeen at three in the morning.
http://www.youtube.com/watch?v=20oDXi_r5sI

Şiragul de perle din jurul lumânării cu aromă de cafea

Şiragul de perle din jurul lumânării cu aromă de cafea de pe biroul meu. Perlele au fost un cadou de la ultimul meu prieten, mi le-a dat chiar în seara în care ne-am despărţit. Nu le-am purtat niciodata. Sunt splendide, dar nu mi se pare corect faţă de el. Dar de ce nu ar fi? La urma urmei au fost un cadou, nu? Mda, un cadou urmat probabil de multe regrete. Nu mi-aş fi dorit să ne despărţim, dar nu ne prea potriveam, cu toate că am avut o relaţie destul de lungă.
Zi plictisitoare. Nu, nu vreau să mă gândesc la o zi plictisitoare. Nu pot. Început de toamnă, străzi aproape goale, probabil duminică. Doar duminicile sunt atât de goale. Le urăsc. De ce a dat Dumnezeu o duminică? Mai bine dădea doua sâmbete, aş fi putut trăi până si cu două luni, dar nu cu o duminică. Nimic mai groaznic de atat. Ba da; cafeaua prost facută. Cafeaua aceea care nu e nici proaspătă nici veche, care are gustul acela lipsit de gust, apă chioară cum îi zice mama. O astfel de cafea într-o dimineaţă de joi. Am eu ce am cu dimineţile de joi. Îmi aminteşte de o conversaţie lungă dintr-o noapte de miercuri. Până la patru dimineaţa, iar de la opt aveam ore. Poză, eu într-o bluză în dungi negre şi roşii şi o sticlă de cola în faţă. Oboseală. Episoade interesante din CSI care durează până la doisprezece şi un sfert. Episoade despre care vorbesc în ceainerie. Unde se aude melodia care o ascult acum...
So come to me, i’ll give you all my love. You make me that someone with your love... Baby, i never knew love like these before. Let me hear you say that you love me baby.
Pian. O cameră mare cu parchet strălucitor, miros de lavandă, o blibliotecă mare, plină de cărţi poleite cu praf. Pahare de vin. Unul spart. Picioare, cămaşă albă, mâini, păr... şi acum imaginaţie. „I never knew love like this before”. Cuţite şi cioburi. Iubire şi săruturi.
Lapte, apă, făină, ouă, lingură, zahăr, apă minerală, farfurie, amestec, tigaie, finetti. Clătite. Noapte. Clătite făcute noaptea. „So come to me. I’m ready to love you.”
Săruturi pe gât. Conversaţie. Trei noaptea. El: „ Dacă ar fi fost să aleg, mi-aş fi petrecut ziua aceasta exact la fel”. Ea: „Eu aş fi schimbat ceva”. El: „Ce?”. Ea: „Aş fi făcut-o reală”.
I’m ready to get you into my life. Realitate. Vise. Speranţe. Degeaba. El e dezinteresat. Ignorant. Pe alte meleaguri zburător cu sufletul. Singurătate. Camera mea. Birou. Şiragul de perle din jurul lumânării cu aromă de cafea.

Lack of inspiration.

Azi am avut ore de germana. Fac de prin clasa a6-a si mi se par cele mai frumoase 2 ore a saptamanii. Si azi in timpul acestor cele mai frumoase ore a saptamanii, cel mai frumos coleg de germana (aici nu ma refer strict la aspectul fizic, ci si cel interior si mental daca pot spune asa) mi-a spus despre acel exercitiu in care scrii un cuvant de la care scrii cat mai multe cuvinte sa vezi pana unde ajungi. Practic scopul acestui exercitiu este de a demonstra faptul ca totul in univers are o legatura, totul e doar un cerc inchis si totusi infinit. As putea numi universul ca fiind o gaura neagra umpluta cu atat de multe lucruri incat pare a fi goala, cand de fapt e doar prea plina.
In ultimele doua zile ma chinui groaznic sa scriu, dar nu am idei. Efectiv as vrea sa scriu orice, despre orice, cu orice, dar nu stiu ce. Asa ca...sper... ca acest exercitiu sa fie benefic si sa duca spre vre-o sursa de inspiratie. Am un chef nebun sa scriu. Trebuie sa am si ce, TREBUIE!!!

O alta supriza placuta pe ziua aceasta a fost sa descopar ca o colega de-a mea, colega si prietena, are blog. M-a surprins, habar n-aveam ca ea scrie. Practic blogul ei, cum a spus si ea, nu e tocmai un blog, e un fel de site care ii adaposteste scrierile si le face publice. Sincer mie mi-a placut. Mi-a placut chiar mult. Si ma bucur foarte tare ca am ajuns sa descopar aceasta latura a ei, latura care scrie. Bravo danytzoaca :*!
Pentru curiosi --->>> http://andlove.wordpress.com

Dezamagire si speranta.

The rise and fall... Practic aceasta "rise and fall" consta in cuvintele celorlalti. In actiunile lor fata de tine ca om. Existenta unui om nu e influentata de nimik altceva decat de alt/alti om/oameni. E impresionant cum o propozitie smulge viata din tine bucata cu bucata.
Candva am experimentat si asta. Si ma plimbam prin lume fara sa vad sau sa ascult. Pur si simplu existam, nimic nu ma mai facea sa zambesc, sau sa plang, sau... Totul era transarent, nu stiam la ce sa am gandesc, cum sa ma gandesc, ce sa fac, cum sa fac, era davastata complet doar de niste cuvinte. Niste cuvinte aruncate in vant din partea unui om nepasator. Atunci cand spui ceva, oricat de grav, nu te gandesti niciodata cum poti distruge visele, sperantele sau ambitiile omului caruia spui acele lucruri. Le spui pur si simplu, pentru ca in momentul acela nu te mai gandesti ce e in sufletul sau de fapt, te gandesti doar la tine. Acest fapt este exemplu perfect pentru "egoism".
Nu vi s-a intamplat niciodata sa mergeti in fata unui om si sa-i spuneti cat de tare il/o iubiti, iar persoana respectiva sa va dea de inteles ca nu-i pasa? Ca tot ce indrugi tu pe acolo pentru el/ea e o mare prostie? Momentele de genu pe oamenii ca mine ii fac sa-shi piarda speranta. Acum ce veti spune? Ca sunt o persoana slaba? Si daca sunt, sa fiu! Dar decat sa trec din nou printr-un astfel de moment prefer sa-mi dau sufletul mancare la pesti. Nu toti oamenii sunt la fel? Nu. Deloc. Dar totusi... love must be nice in somebody eles's life. Dau sanse oamenilor. Dar nu la infinit. Nu am eu nici un drept sa devin o persoana rea dupa o astfel de secventa? Ei bine, imi pare rau dar la momentul respectiv nu stiam asta, iar acum probabil e prea greu sa ma schimb.
Nu ati intampinat niciodata o dezamagire profunda din partea unei persoane pe care o admirati, a carui parere o considerati foarte importanta? Pe mine o astfel de persoana m-a terminat psihic minute, ore, zile la rand. Persoana respectiva m-a facut de N "cand N tinde spre infinit" ori sa ma simt ca un nimeni. Si sincer va spun, consideram persoana respectiva foarte corecta, foarte inteleapta, foarte ... foarte :). Asa ca, din moment ce persoana respectiva m-a numit pe mine un nimeni, m-am gandit ca si eu pot sa-i numesc pe altii. "Ce tie nu-ti place altuia nu-i face" ? Mda... dar totul are o limita :). Pana si libertina si rebela de mine are o limita :)
Data viitoare cand veti cere socoteala cuiva, oricui pentru comportament si pentru mentalitatea pe care o afisheaza cititzi-i istoria. Nimeni nu are nici un drept sa acuze alt om. Iar daca eu vreodata am acuzat pe cineva m-am bazat pe dovezi clare si evidente. Nu imi prea place injustitia, asa ca nu o prea practic.
Pe aceasta cale vreau sa multumesc tuturor oamenilor care m-au dezamagit si mi-au distrus sperantele. Datorita voua am sa ma zbat sa raman perfect imuna comentariilor venite din partea oamenilor care nu ma cunosc. Si as mai vrea de asemenea sa multumesc si oamenilor care imi pun un zambet pe fata. Cine merita vede cat de buna sunt, cine nu... nu vede nimic, doar isi imagineaza scenarii in care eu as fi actorul principal. Multumesc pentru ca imi acordati importanta.
I'm really a cat you see, and it's not my last life at all.

Would You Choose Love or Money?

Tocmai mi-am facut un test dinacela de pe blogthings.com cu titlul de mai sus. Si rezultatul a fost ca eu as alege MONEY. "You know that love doesn't always last forever - but money can.Why bother with jealousy, petty fights, and hurt feelings?You rather just go shopping!And while marrying for money may be lonely, you'll always be well dressed, well traveled, and well fed. "... pai da. Cam asa si e. Oricat de egoista si superficiala m-ar face asta eu tot voi prefera banii inaintea dragostei. Love is a big joke!!!
Ganditi-va, cred ca toti ati iubit la un moment dat.. Va amintiti de datile cand va certati? Cand el/ea nu raspundea la telefon? Cand lucrurile brusc deveneau sumbre? Pentru ca eu imi foarte amintesc. Nu era tocmai placut nu? Si cu toate astea renuntati la tot doar pentru momentele frumoase petrecute impreuna. Nu ma intelegeti gresit, probabil nu exista ceva mai frumos decat sa fi indragostit...dar la ce t ajuta? La uciderea de neuroni? Regret sa spun asta... dar sincer nu cred ca merita.
Mai exista si cazul in care intr-adevar ati gasit marea iubire si toate-s bune si frumoase si ce tare va iubiti voi. Dar sunteti saraci lipiti pamantului. Dar e bine nu? Macar va aveti unul pe celalalt. Si ce faceti unu cu celalalt? In scurt timp veti ajunge sa muriti de foame. Veti fi doar niste sarantoci. Nuuuu scuze, voi veti fi cei mai bogati pentru ca aveti dragoste. Ei bine dragilor, dragostea voastra nu va tine de foame si nici de sete. Si voi cu toata dragostea voastra nu o sa traiti niciodata precum un om bine instarit financiar.
Imi pare rau sa dezamagesc toti oamenii care citesc acum asta spunandu-le ca eu sunt de fapt doar o materialista care pune problemele spirituale pe locul doi.
"I know you might hate it, but i will shop for labels while them others lay around and wait for love" :)

Fata, spate, inauntra, inafara. Oameni.

Azi pe strada mea a fost o zi umpluta cu soare si cu temperaturi putin sarite de 20 grade.
Ce ocupatie ar putea avea o fata de 17 ani mai importanta decat scoala? Nici una. Dar eu nu sunt "o fata de 17 ani", sunt ceva mult mai mult. Pardon. Rectific: MUUUUUUUUULT mai mult. Oricum, eu la scoala sunt foarte ok. Rareori intampin proleme, iar datile cand le intampin e pentru ca am REFUZAT TOTAL sa invat sau pentru pur si simplu NU AM AVUT CHEF (asta am scris-o in eventualitatea in care profa` d romana sau dira` va intra pe blog si va citi. Sa stie si ele ca uneori elevii chiar NU AU CHEF! sa invete). Revenind la scoala. Azi la super scoala mea a fost super, doar deaia e o super scoala si pe desupra e si a mea. Ma rog...
Am fost la cenaclu. De la 17:30. A citit un tip... Nu prea are rost sa spun cum il cheama ca oricum cei care-l cunosc ii stiu si numele, iar cei care nu-l cunosc degeaba ii zic numele ca oricum nu il vor cunoaste. Perfect logic. In fine, tipu` acesta scrie cam asa cam cum scriu eu acum pe blog, adica foarte...colocvial. Nu e absolut nimic rau in asta. Dimpotriva, mi se pare foarte interesant, foarte usor de citit, foarte real. Ideea e ca baietelul acesta are niste scrieri (jurnal) pline de ironie si impresie de superioritate. Aparent nimic rau, la urma urmei si eu sunt o increzuta si de multe ori ma uit la oameni in jos. Foarte urat din partea mea (chiar nu eram ironica aici). (Nu, pe bune ca nu eram ironica) Imi place cum scrie el, nu aici e problema. Adica nu e ca imi place la nebunie sau ca sunt profund pasionata si nu m-as mai putea opri din citit. Problema mea e ca acest tip parca are o lume interioara a sa si nu se exteriorizeaza decat atunci cand scrie.
Ajunsesem mai repede in sala 114 unde s-a tinut cenaclul si deja erau acolo "artistul" nostru si cercul sau de perieteni, asta ca sa nu fiu rea (cum sunt de obicei) si sa zic "si restu". Bun. Total NON-genul meu de oameni. Nu ma refer aici inferiori sau superiori, probabil ca una din astea doua tot sunt, pentru ca e vizibil cu ochiu` liber ca la acelasi nivel nu suntem. Sunt foarte diferiti de mine ca stil de viata si interese. Sunt oamenii aceia care se cred asa de COOL cand de fapt nimeni nu stie cum ii cheama. Mda...rautacioasa de mine. Exact asta e problema cu artistul nostru. Daca stai frumos si ii citesti scrierile ai impresia ca e un tip foarte k-lumea si popular si toate alea, dar daca il cunosti personal e de fapt un nimeni (impropriu spus). Am primi9t scrierile lui acum vreo 2 saptamani, le-am primit pentru ca sunt o amatoare de cenaclu si ma stie el pe mine asa din vedere, asa ca am avut ocazia sa le cam citesc. Cand stateam si ascultau ceea ce el citea mi se parea un mare BULLSHIT. Probabil facem legatura dintre ceea ce scrie si parerea care o am eu despre el ca om, gen de persoana. Practic da, e el cu adevarat atunci cand scrie, dar doar atunci. In viata reala e complet diferit. In viata de zi cu zi ii e foarte frica sa arate cine e sa vorbeasca...cred cel putin. In fine... Ma scot din minti oamenii care au impresia ca sunt ceva ce chiar nu sunt.

OAMENI BUNI!!! DACA VRETI SA FITI CEEA CE SPUNETI CA SUNTETI ATUNCI FACETI CEVA IN PRIVINTA ASTA. Dar nu... lor le e frica. De exemplu am o colega (pare-mi-se ca e si ceva prietena cu "scriitorul") care si ea are impresia ca e asa de grozava si de frumoasa si desteapta si matura si toate celelelalte chestii, stiti voi. Dar de fapt fata nu e nimic. Nu stiu, poate sunt eu rea si am aere de superioritate, sau poate chiar am dreptate. SI sincer tind spre a doua varianta. Poate si alti oameni ma privesc pe mine cum o priveste eu pe ea sau pe cei ca ea sau el sau celalalta ea si cred ca mai e inca o ea. Multi ati spune acum "Fi sigura!", regret sa va spun asta, dar nu sunt tocmai sigura.

In miezeul Vienei va cadea o lebada.

Tonuri inalte, solfegii, portative? Despre ce vorbesti? Despre existenta unei continuitati. Game, Si bemol, optimi si patrimi? Pierderea mea printre tonuri muzicale si sunete care ma iau si ma poarta mai departe decat pot merge.
Inca aud...plimbandu-ma pe strazi...pe un granit demult acoperit cu ani. "Pietre demne de poza", cum obisnuiam sa spun candva. Locul acesta mereu va pastra frumusetea primei dati. Ce e o "prima data"? O prima data e o senzatie. Ce e o senzatie? Senzatia e procesul psihic elementar care reflecta separat sub forma unei imagini primare proprietatile concrete intuitive ale obiectelor si fenomenelor in conditiile interactiunii directe dintre stimul si analizator. Senzatiile le traiesti doar o data in viata; a doua oara sunt deja perceptii.
Viena nu e doar un oras. Viena e o arta, un concept, un stil de viata. Viena pentru mine e o sursa de energie in viata mea agitata. In viata mea la fel de plina de muzica precum noul meu iPod costom made roz. Dinamismul cu care ma plimb prin zile e exagerat. Nu sunt o persoana linisita, calma sau orice alt adjectiv din gama aceasta.
Azi a inceput ca orice alta zi. M-am trezit cu o ora mai tarziu decat ar fi trebuit, m-am imbracat la fel de "squeezed" ca in oricare alta zi de joi in care am ora de creatie libera la pian. Era o joi putin rece si putin calda, o joi cu un soare nins si cu o ninsoare insorita. Exact genul de joi pe care mi-o doream inainte de marele concert de sambata. O sambata umpluta cu admosfera de Craciun si cantece vesele. Pentru a ajunge la Kindersophera, unde fac de obicei orele de pian, trec pe langa cofetaria Aida de pe Karlshilferstrasse, de unde imi cumpar strudelul cu visine (care are un gust unic) si pe langa un Starbucks de unde imi cumpar eternul espresso (care nu are egal nicaieri in lume, nici macar intr-un alt Starbucks).
Ritualul de dimineata. Nimic nu se compara cu o rutina matinala. Sincer aceasta e singura rutina care mi-o permit mie insami, de toate celelalte incerc sa fug mancand pamantul. Rutina matinala e ceva diferit; e modul acela clasic de a-ti incepe dimineata astfel incat sa fi sigur ca totul va decurge bine in ziua respectiva. Eu stiu ca am de luat un metrou in care scaunul de langa geam (pe care imi doresc sa stau mereu, pentru ca e probabil cel mai bun loc din tot metroul) e mereu ocupat de aceasi doamna de varsta mijlocie cu perechea ei de pantofi rosii, care sincer nu stiu cum reuseste sa-i asoreteze in fiecare zi la alta tinuta. Tot in acest metrou in fiecare dimineata e barbatul acela chipes care isi citeste agenda de doua ori si adolescenta aceea imbracata mereu in negru. Sincer, cate haine negre pot incapea intr-un dulap? In fiecare dimineata ma dau jos din acel metrou la aceasi statie si cumpar ziarul cu anunturi pentru locuri de munca, cu toate ca deja am un loc de munca si categoric nu am timp pentru inca unu. Din doua in doua zile lucreaza o femeie cam plinuta cu obrajii mereu rosii si niste manusi verzi cu degetele taiate; de obicei ii las un bacsis, nu de alta dar am impresie ca am mai vazut-o. Cumpar ziarul de la ea din doua in doua zile de 1 an si jumatate deja, normal ca am mai vazut-o.
La cofetaria Aida mereu sunt aceleasi femei dragute, care imi zambesc amabil si ma imi ureaza o zi buna, iar eu intru in fiecare dimineata cu acelasi zambet rujat pe buze. Chelnerul de la Starbuck e nou. S-a angajat doar de o luna si ceva, dar serveste bine si e amabil, probabil tocmai a terminat liceul, face facultatea, si are nevoie de o slujba pentru niste bani de buzunar. Ii urez mult succes si mie mult espresso facut ca lumea. Cam asta fac in fiecare dimineata si imi place la nebunie.
Se vand bilete la spectacolul de balet de vineri seara. Am fost la vreo doua repetitii, avand in vedere ca fac conservatorul am intrare libera cam peste tot. Nu am talent la muzica, abia acum in facultate am invatat sa cant la pian, nu sunt un mare artist, dar ma descurc destul de bine. Iubesc pianul, il iubesc de cand am venit prima oara in Viena si am trecut pe langa acel magazin de piane de langa statuia lui Mozart. Eu sunt jurnalist. Scriu pentru o revista si am o rubrica destul de interesanta. E exact ceea ce imi doream sa fac. De obicei inainte de Craciun se pregatesc toate aceste spectacole si manifestari in Viena. E raiul pe pamant. Cred asta de cand eram in clasa a8-a si am venit pentru prima oara in Viena. De asemenea, ca in fiecare an sunt foarte multi turisti. Ma simt ca o mare vedeta surprinsa de paparazzi cu atatea blitz-uri in jurul meu. Bineinteles ca nu ma pozeaza pe mine ci fabuloasa catedrala din spatele meu, dar imi place sa ma catar capul in nori si sa-mi imaginez lucruri.
Toti turistii acestia imi amintesc ca ar trebui sa merg si eu la cumparaturi. Voi merge. Azi. Sper.
Am mai spus despre rapiditatea cu care ma strecor prin multime? Dupa atatea zile de alergat pe strazi aglomerate am invatat. Nu stiu de ce mi se pare ca azi sunt mai multi oameni decat ar trebui sa fie. Parca toata lumea se agita in jurul meu si isi intorc bulversati privirile spre mine si se intreaba "oare stie?". Ciudat. Ar trebui sa ma grabesc, nu-mi place sa intarziu la ora mea de pian. Profesorul e foarte sever, mai ales cu mine, pentru ca stie ca fac asta doar din placere si nu am deloc nevoie. Are impresie ca am furat locul de la cineva care chiar isi doreste sa fie acolo si sa faca un viitor din asta. Daca intr-adevar e asa atunci as vrea ca acel "cineva" sa ma ierte, dar si eu imi doream sa fiu cu un pas mai aproape de muzica. Muzica e viata mea. Nu pot trai fara muzica. E probabil al doilea meu aer...
Iubesc cuplurile acestea de indragostiti, care isi arata unul altuia niste lucruri intr-o vitrina si apoi intra repede in magazin si peste 30 de secunde ii vezi cum ies cu inca o plasa in mana. E cu adevarat frumos, se vede ca se iubesc.
Cuplurile aceastea formate din doi oameni care seamna sunt cele mai reusite. Cuplurile reusite sunt acelea in care partenerii au stiluri de viata asemanatoare, vise asemanatoare, idealuri asemanatoare si asa mai departe, nu cele in care sunt perfect opusi. Cel putin asta cred eu.
In urmatoarele 5 minute ma oprisem sa vorbesc cu un coleg de facultate care vindea bilete pentru spectacolul de balet. A inceput sa-mi povesteasca despre adaptarea piesei "Lacul lebedelor" la ceea ce fac ei. Lebada de fapt e o combinare perfecta a contrariilor, spunea el. Iar cand am cerut informatii aditionale mi-a spus exact ce mentionam putin mai sus si putin mai concis: relatia dintre doi oameni perfect diferiti. Am stat si m-am intrebat cum vor ei sa adapteze totul si sa ia lebada ca acest simbol al mixturii dintre contrarii. Mi-a dat un raspuns scurt: "Ne-am inspirat dintr-un articol de-al tau. Era vorba despre o prima dragoste, banuiesc ca a ta.". Apoi am inchis ochii si am incetat sa-mi amintesc...

Bla Bla-uri si chestii ...

La solicitarea Cristianei am inceput sa creez; personaje reale si fapte reale; am inceput sa creez vorbe reale (a se mentiona ca real in acest conext nu e sinonim cu adevarat).
Exista genul acela de CHESTIE care ti-o doresti de ceva vreme, si stii ca nu conteaza cat trebuie sa aste[ti, tu vrei chestia aia orice ar fi. Ei bine... eu sunt genul de om care nu prea astepta "orice ar fi". I want it all and i want it now, and if i don't get it you can go to hell. CHESTIA mea e... ceva contrar chestiilor care le vreau in general. Sunt o persoana libertina. independenta as putea spune, disperata dupa provocari si semne de interzis, asa ca rareori imi place sa ma implic in ceva. Dar exista CHESTIA asta in care as vrea sa ma implic. Nu merita.
Am o viata activa. Multe lucruri de facut zilnic. Si daca exista cineva ca si mie, in aceasi situatie, primiti sfatul meu (cu toate ca eu insasi nu il pot primi): let it burn! Daca va irositi timpul cu lucruri inutile nu ajungeti nicaieri. Nu irositi timpul, din el e facuta viata. Dar stati, cine poate stii sigur daca chiar irosti timpul? Nimeni. Nici macar voi. Nici macar eu...
E mai bine sa las totul sa se piarda usor in vant, in apa, in...orice altceva in afara de mine. Dar lucrul acesta nu se pierde, sau daca totusi se pierde isi gaseste repede drumul inapoi.
Am o viata activa. Multe lucruri de facut zilnic. Multe alte lucruri decat sa stau sa ma gandesc la ... CHESTII. Sincer, nu am nevoie disperata de aceasta CHESTIE, am tot, pot sa trec peste. Nu exista nimic pe lumea asta care sa opreasca viata mea din derularea ei normala. Chiar nimic. Deci va rog sa nu intelegeti ca ma plang. Nu o fac.
As vrea sa fac CHESTIA asta sa mearga, dar nu cred ca el s-ar schimba. Asa ca poate ar fi mai bine sa... you know... let it burn... Si totusi...
CE? Si totusi nothing burns. Asta nu va fi inca una din toate acele dati cand eu am spus "gata. e ultima oara. ultima sansa. ultimul lucru care il mai fac". De data asta stiu ca nu mai are nici un rost. Nu sunt in stare sa... SUNT IN STARE! Dar... nu mai are nici un rost sa spun GATA daca eu nu sunt convinsa ca e gata. Unele lucruri nu sunt facute ca sa fie terminate. Bun. Accept asta. Dar de ce tocmai lucrurile care nu se termina ar trebui sa se termine cel mai repede?

Zile perfecte.

Ieri toata ziua numai asta am spus : "Today is a perfect day. Not the best day. But one of thoese perfect days". Zilele "alea" perfecte sunt acele zile in care totul merge excelent, in care nu exista nici un element care sa te faca sa-ti para rau, sau sa te opresti din zambit. Ziua de ieri a fost o zi perfecta :). Iar ziua de azi are un soare palid pe cer inconjurat de niste nori putin gri. Nu stiu de ce, dar am impresia ca si ziua de azi va face parte din lantul acela de zile perfecte. De care te bucuri in ziua imormantarii tale.
Sa stiti ca zilele perfecte sunt mult mai frumoase decat zilele acelea "the best days of my life". Zilele "the best" sunt prea intense, prea pline, iti provoaca o bucurie prea mare, iar deziluzionarea de dupa o "best day" e mult mai intensa decat ziua in sine. De obicei e asa in viata. "A day of sorrow is longer than a mounth of joy". Dar ziua mea perfecta, cea de ieri, nu va disparea asa cu una cu doua, dimpotriva, va dura pe veci. Mai ales pentru ca toti oamenii din juru meu au avut ieri o zi perfecta. Cum ar putea sa nu? Nu a existat lucru ieri care sa nu ma fi facut sa zambesc. Iar mie zambetele imi ofera energie.
@ BRB!!! enjoying my PERFECT days :x ... here's a new one :x

Am dat startul la blog.

Am inceput si eu sa ma arunc la scrierile pe blog doar pentru ca e in trend. Sincera sa fiu la inceput idee de a avea un blog mi se parea foarte interesanta, dar cu timpul a inceput sa scada in ochii mei; din pricina faptului ca mai nou toti oamenii care nu au nimic de spus isi fac blog. (DUPA CUM SPUNEAM MAI SUS) Pentru ca asa e trendul.
N-am sa ma apuc sa va povestesc pe aici cam ce veti putea citi pe blogul meu, pentru ca nici macar eu nu stiu. Sunt o persoana prea instabila pentru a ma axa pe o singura idee.
Hai ca e de ajuns pentru inceput. Pa!