Mere şi scorţişoară. Fire place.

Mă plimb prin casă amintindu-mi de ziua de ieri... Trăind în amintirea zilei de ieri îmi conserv zâmbetul. De fapt nu îl conserv, deoarece el continuă să crească... cu fiecare secundă, cu fiecare minut.
Am o cană de ceai în mână. Simt cum porţelanul fierbinte dă foc moleculelor din palma mea. Parcă pluteam pe covorul moale al sufrageriei. Firele de păr sintetic îmi gâdilau tălpile în cel mai suav mod posibil, sau imposibil. Mă aşez pe fotoliu pentru a admira fascinantul trosnet al lemnelor din şemineu. Probabil pentru mulţi acest moment este doar „o simplă seară”, dar gândiţi-vă la toate elementele care ajută la formarea sa: la oamenii care au plantat livezile de măr şi apoi la oamenii care au cules merele, le cei care le-au preparat, le-au amestecat cu scorţişoară pentru a reda minunata aromă a ceaiului meu... Sau puloverul mult prea larg pe care-l port; gândiţi-vă la toţi oamenii care au contribuit la crearea sa. Şemineul pe care îl am în faţă... Toţi oamenii care au făcut toate acestea nu ştiu că le-au făcut pentru mine şi că dacă nu ar fi fost ei aceasta ar fi fost într-adevar „o simplă seară”, dar datorită lor această seară e, aş putea spune, un miracol. Oamenii sunt cu adevărat nişte fiinţe minunate, toţi oamenii ajung să fie „doar” nişte creatori de miracole. Şi toţi suntem legaţi în vre-un oarecare fel.
Nu îmi doresc nici măcar să clipesc... cu toate că unii spun că cele mai frumoase lucruri se văd doar cu ochii închişi.
Lumina din cameră e difuză... Iar mirosul ceaiului meu a îmbolnăvit întreaga atmosferă, astfel încât acum fiecare obiect din cameră are miros de mere şi scorţişoară. Un miros atât de „crăciunesc”. Am simţit căldura trupului său din nou în spatele meu, dar întreg corpul îmi era amorţit datorită momentului, aşa că pofta mea de a mă uita spre el era parcă prea mică pentru a mă pune în mişcare. S-a aplecat încet lăsându-şi palmele să alunece peste mâinile mele puţin reci... îmi era mai mult decât imposibil să nu simt mirosul hipnotizant al pielii sale... e genul acela de miros care îmi inundă nările şi apoi îmi bântuie viaţa, nelăsându-mă să-l uit... vreodată. A luat mâna dreaptă de pe mâna mea şi mi-a dat părul la o parte pentru a-şi lipi buzele de gâtul meu şi a mă mângâia peste tot, doar cu buzele. Mi-am pus mâna stângă pe obrazul lui, apoi pentru 5 secunde ne-am privit în ochi, după care ne-am sărutat... suficient de pasional încât sa mi se topească palma pe cana de ceai şi să simt cum aproape îmi alunecă din mână. Simţeam tentativele lui de zâmbete rătăcite printre săruturile noastre. Cuvintele nu sunt niciodată de prisos între noi, dar în momentul acesta nu mi-aş putea găsi cuvintele. Nici în acesta, nici în cel care tocmai a trecut, nici în cel care va urma. Cât de dependent poate fi sărutul meu de al său? Prea dependent pentru a mă opri... M-a ridicat de pe fotoliu...mi-am plimbat picioarele goale pe lângă corpul lui, iar el a pus mâna pe şoldul meu, apropiindu-mă de el. Simţeam respiraţia lui în pieptul meu. Eram mai aproape decât ar fi trebuit. Ne ţineam atât de strâns în braţe...aş fi vrut să trecem unul prin celălalt, să ni se amestece atomii...
Am făcut doi paşi în spate, mergând mai aproape de şemineu. M-a luat în braţe şi m-a întins pe covorul moale... aveam grijă să nu îmi vărs ceaiul. S-a uitat cu tente de nervozitate spre cană, după care şi-a aruncat degetele în licoarea cu aromă delicioasă, nu ştiam ce vrea să facă. Mi-a uns buzele cu substanţa de pe degetele sale şi a început să mă sărute...mă incendia. Brusc am auzit cum s-a spart cana. Acum ne vom amesteca trupurile cu cioburi şi ceai...
Îşi plimba mâna de pe sânul meu până pe coapsa mea... atingerile lui mă determinau să-mi arunc părul pe pieptul său şi să încep să-i alint abdomenul cu buzele mele...
Exersam dragostea pe covorul sufrageriei. Îmi doream să gust fiecare milimetru al trupului său... Şi probabil nimeni nu mi-ar înţelege dorinţa. Setea mea de a-l avea peste tot pe corpul meu... Atingerea lentă a degetelor sale care pornea din palmele mele şi se termina undeva pe pieptul meu mă transpunea mai departe de Rai... Probabil nimeni nu ştie să mă facă să mă simt mai bine. Mirosul care îl emana pielea nostra era mirosul dorinţei corporale ce ne domina în clipele acelea. Puteam să-l iubesc doar pentru ce-mi făcea atunci... pentru felul în care îmi încâlcea parul cu degetele sale si cum ni se amestecau picioarele, săruturile lui deveneau din ce în ce mai dulci, iar atingerile lui mă înnebuneau din ce în ce mai tare. Iubesc fiecare interacţiune a corpurilor noastre... Respiram din ce în ce mai greu... Întreg corpul îmi tremura printre mâinile lui, tricoul său deja era perfect înecat în ceai... uitam de noi când ne satisfăceam reciproc poftele. Putea să fie orice lângă noi şi nici măcar să nu ne dădeam seama, nu mă interesa nimic altceva decât să-i sărut corpul cât mai bine... si să simt cum săruturile mele îl înnebunesc, să simt cu mă vrea mai mult decât deja mă are. Aceasta era noaptea... şi nu aveam cum să dăm greş. Când eram noi... totul ieşea perfect. Pentru că nimeni nu ştie mai bine cum să-mi muşte buzele şi să se joace în părul lui, aşa cum nimeni nu ştie mai bine cum să mă sărute pe gât si să îmi atingă coapsele. Şoaptele de la ureche mă îmbătau mai tare decât trei sticle de şampanie... Probabil deja începusem să ne dăm jos toate hainele... Purtaţi de atmosfera...........................dragoste.......................Când mi-am deschis ochii el mă priveam. Mereu i-a plăcut să mă vadă cum dorm. Era timpul deja pentru partea a doua, de fapt eram mai aproape de a treia. L-am întrebat cât timp am dormit, am purtat o conversaţie prea frumoasă pentru a o scrie pe nişte foi rătăcite... după care am alunecat înapoi în Rai...