(24),25,26,27, Christmas!

In intreaga agitatie care am trait-o azi am si uitat sa urez tuturor un Craciun fericit! Tocmai pentru ca acest blog este creatia confesiunilor mele ma simt oarecum indatorata sa impartasesc cu cei care ma citesc faptul ca daca nu ar fi fost craciun probabil camera mea ar fi continuat sa fie un haos total. Dar azi am rupt ori si ce foaie care in viziunea mea imi aducea amintiri si am aruncat orice prostioara veche si umpluta de praf. Sunt mandra si in acelasi timp foarte rusinata de propria-mi persoana, ar fi trebuit demult deja sa fac curatenia aceasta generala. Dar cum se spune "niciodata nu e prea tarziu" nu? Acum mi-am amenajat toata casa in asteptarea prietenilor mei care vin sa ma colinde. Deja a devenit un soi de traditie sa petrecem seara de ajun langa bradul din casa mea, ca sa fiu sincera imi place mult. Ma bucur ca am niste prieteni atat de draguti si as dori sa le si transmit acum ca ii iubec foarte mult si abia astept sa ajunga la mine. Acum dupa ce am terminat de facut curatenie si pregatit platourile cu mancare evident ca ma plictisesc. Tot ma foiesc prin camera gandindu-ma cu ce sa ma imbrac si ce muzica sa pun si asa mai departe. Craciunul e sarbatoarea mea peferata. Pur si simplu ma cuprinde toata atmosfera aia si ma imbiba in ea. Intru cu totu` in spiritul sarbatorilor de iarna. a bucur de fiecare Craciun si incerc sa scot ce-i mai bun din el de fiecare data. Sunt o persoana mai buna de Craciun.
Si de aceea acum imi cer scuze [OFICIAL] de la toti oamenii pe care in mod intentionat sau neintentionat am reusit sa-i supar in acest an si poate si in anii trecuti. Vreau sa imi cer scuze de la prietena mea Cristiana :* pentru ca m-am purtat ca o scorpie in ultima vreme, sa imi cer scuze de la un prieten destul de vechi c anul acesta nu am vorbit cu el si nici nu o voi face, doar pentru ca asa e mai bine, sper sa stii ca nu am uitat de tine:*. Teo sa stii ca sunt foarte fericita ca ne intelegem bine si nu ne mai uram de moarte :)) oricum nu te voi ierta niciodata pentru faza cu "eu purtam scai cand eram mic", dar acum e Craciunul asa ca o sa fiu draguta cu tine. Iulia tin mult la tine :* si vrea doar sa stii ca sunt capabila sa recunosc cand am gresit, iar eu am gresit :* imi pare rau, dar ma bucur ca am trecut peste. Marry imi pare rau ca am fost atat de mult timp certati ca prostii. Vreau sa-mi cer scuze de la toate chelneritele dinlord's ca ma port atat de urat cu ele de fiecare data. Andreea imi pare rau daca nu ti-am fost mereu alaturi, dar am incercat. Rozy scuze ca uneori ma comport ca o nebuna. Bah Vlad n-am vrut sa te enervez in toate zilele alea.
Mai departe... le multumesc tuturor care inca sun cu mine, tuturor care m-au ajutat sa devin azi ceea ce sunt. Multumesc familiei mele si prietenilor mei :*. Si probabil ii multumesc ficarui om de pe acest pamant care a facut candva ceva ce m-a determinat sa zambesc. Intr-un mod inconstient, probabil, cu totii participam la minunile zilnice ale omenirii. Ah` da, asta o sa sune prostesc:P dar chiar doresc sa-i multumesc lui Iisus ca s-a nascut acum 2000+ ani si ca datorita nasterii lui noi ne bucuram si astazi.

Craciun fericit tuturor :* ! Si un an nou si mai fericit!

... si un Craciun fericit!

Craciunul demult e sarbatoarea mea preferata. Craciunul e perioada anului in care eu renunt la toata ura, la toata rautatea, la toata tristetea si amaraciunea care zace in mine tot anul. De Craciun sunt, intr-adevar, o persoana mai buna. Pentru multi e destul de greu sa priveasca aceasta sarbatoare in ochi, sa o infrunte efectiv. Multi nu inteleg si nu traiesc minunile, pentru ca da, Craciunul e o minune. Multi au incetat demult sa dea doi lei pe aceasta sarbatoare si totusi inca zic cu glas tare si zambet larg "CRACIUN FERICIT". Chiar simtiti ca este un Craciun fericit? Chiar va place cand decembrie plange din cauza ca minunatia lui se risipeste aiurea printre diferite beculete care in curand vor fi atarnate degeaba de stalpii orasului? Chiar mergeti sa cumparati cadouri pentru ca asa va indeamna sufletul, sau doar pentru ca reducerile din magazine sunt prea mari ca sa le pierdeti? Problemele nu se risipesc chiar daca ar trebui. Voi stiti cum uitati de miresemele cozonacilor si a scortisoarei? Voi vedeti ca Craciunul nu mai e fericit? Vedeti cum el dispare... Cum el se rataceste printre greselile noastre? Printre catastrofele care, mai nou, le numim miracole? Treziti in voi ceva ce demult ati uitat.

one year ago... cu exactitate.

"We're just two lost souls swimming in a fish boal, year after year."

Iar acum ne situam undeva intre "nicaieri" si "la revedere". Acum ne privim in ochi si ne omoram reciproc cu un "nu-mi mai pasa". Si da, sunt zile in care te urasc. Si chiar acum, cand te urasc, tot trebuie sa-ti spun ca eu tot voi fi acolo la sfarsitul vre-unei zile banale cand tu ma vei vrea. Poate nu stii sa raspunzi mereu la telefon, sau sa vi in fata la teatru de fiecare data, dar stii cand trebuie sa-ti bei cafeaua cu mine. Pentru ca atunci cand trebuie sa-ti bei cafeaua cu mine, trebuie si eu sa mi-o beau cu tine. Asa ca haide sa nu ne mai ratacim printre "nu ne vom mai vedea niciodata". Niciodata inseamna multa vreme...

Doar pentru domnisoarele cu stil si rafinament. - O alta abordare -

Haide acum sa vorbim doar prin priviri si gesturi, nu am vrea ca ceilalti sa isi dea seama ca noi nu vrem ca aceasta sa fie ultima noastra intalnire. Haide sa le lasam impresia ca doar am purtat conversatii dragute si probabil singurele locuri unde ne vom mai vedea vor fi pe strada pietonala a acestui oras, sau in cafeneaua aceea cu peretii bej. M-ai facut sa te privesc si sa-mi spun ca te vreau. Dar nu in modul acela vulgar si desfranat, ci in modul acela elegant si discret. Te vreau sub forma aceea de curtezan cu zambet frumos, care stie cat de tare trebuie sa se afiseze. Imi place stilul tau draga domnule... pe care il cunosc de... foarte putin timp? Imi place cum incerci sa ma incluzi in conversatiile tale, si cum imi atragi atentia cu banalul text "Ca sa nu te simti neglijata". Adevarul e ca nu m-ai lasat la o parte deloc. Ai reusit sa-mi arati ca iti place persoana mea. Ba chiar mai mult de atat, m-ai facut sa-mi placa si mie persoana ta... cu tot cu privirea aceea in care se reflecta flacara lumanarii, cu tot cu buzele pe care iti place sa ti le umezesti la un interval de cateva secunde, cu tot... Totul m-a intoxicat cu dorinta. Stiu ce riscuri implica asta, dar nu mi-e frica. Ne simtim bine cat mai avem ocazia, ocazia odata pierduta nu se poate recupera. Iar s-o regretam ar fi pacat, ar fi un mare pacat sa ne irosim timpul cu astfel de regrete.
Nu ma fa sa innebunesc dorindu-mi sa te cunosc mai bine. Stiu ca nu curand, dar cumva, undeva trebuie sa te mai vad. Stiu ca nu maine, dar raspoimaine trebuie! Trebuie sa ma apropriu mult mai tare de tine. Si tu ai nevoie de acel implus care sa ne tina treji toata noaptea? Sau tu acum cand te uiti direct in ochii mei nu iti imaginezi cat de moi imi sunt buzele? Am fost directa, stiu. Dar ce rost ar fi avut sa o iau pe stradute laterale cand tie iti plac bulevardele aglomerate. Iti plac privirile invidioase atintite spre tine si mai ales stii ce iti place? Privirea mea atintita spre tine. Mi-ai zambit. Ai citit gandul acesta sau de ce mi-ai zambit? Imi raspund eu: din instinct. Imagineaza-ti ca suntem la 1000 de kilometri, departe de toate obligatiile morale care le avea fata de ceilalti oameni care acum ne vad. Iti place ce s-ar putea intampla acolo departe nu?
Am sa te duc. Spune-mi unde si acolo vei ajunge. Pentru capriciu acesta sunt in stare sa fac orice. Si momentan e doar un capriciu, dar daca ar fi ceva mai serios. Ca norocu' ca nu va ajunge niciodata ceva serios, pe tine nu te pot lua in serios. Regret sa te dezamagesc, daca cumva o fac, dar esti doar un joc. Si iubesc acest joc pentru ca si el ma iubeste pe mine.

De ce ti-ai cumparat un ochean?

Pentru ce ti-ai cumparat un ochean? Cum vrei sa vezi altfel lumea decat e? I se vor sparge lentilele daca il mai lasi langa geam, le voi sparge eu. Explicatiile care le dai spre ca realizezi ca sunt aiurea. Dar totusi... pentru ce ti-ai cumparat un ochean? Ce e asta? Luneta ta pentru pusca pe care ai ascuns-o sub pat acum 3 luni? La ce te va ajuta? Cum il vei folosi si cand? ... Tot nu inteleg de ce ti-ai cumparat un ochean...

Am facut atatea... am spalat ochii tai de rautate si am ingropat cuvintele tale adanc, adanc de tot. Am aruncat toate cartile pe care nu le-ai citit niciodata. Nu stiu de ce. De ce le-am aruncat. Paginile lor erau pline de furnici care formau doar cuvinte pe care tu nu le vei intelege. Asa cum nu vei intelege nici lumina printr-un ochean. De ce l-ai cumparat?

Ti-am adus si solutia cu care sa-i cureti lentilele. Pana si asta. Cu toate ca nu sunt de acord ca ti-ai cumparat un ochean. Am pus-o pe jos langa geam, dar ti-am zis sa nu lasi ocheanul langa geam. Mai bine ai fi observat dulceata de sentimente care am abandonat-o pe noptiera. Sau mai bine ai muta din bucatarie toata grija mea si ai duce-o inapoi in biliboteca, si asa acum e goala; pentru ca ti-am aruncat cartile. Mai bine le vindeam. Dar nimeni nu l-ar fi cumparat. Nimeni n-ar intelege ce vor sa transmita niste furnici. Dar erau furnicile pe care eu ti-am zis sa le cumperi. Nu-i bai. Acum le-am aruncat. Asa cum imi arunci si tu iubirea in chiuveta. Deasta ma sint asa de inecata... curg pe canalizare... in jos. Ma mangaie si ma alinta toate bacteriile si viermii din ciresele de saptamana trecuta inca stau lipiti de-o teava. Le-a fost dor de mine. Eu sunt toata iubirea mea. Nicidecum mucul tau de tigara pe care il arunci cu scarba in scrumiera inainte sa te duci sa te uiti prin ochean. De ce l-ai cumparat? Macar de-ai privi cu el pe geam, dar te uiti in casa, te uiti la mine.

Uite-te. Nu vei vedea nimic. Nu te va ajuta ocheanul asta pe care habar n-am de ce l-ai cumparat. Priveste cum imi sperg fruntea cu mana murdara de pamantul din ghiveci. Si tot sunetul asta care iese din televizorul tau... stii, stii...sunetul asta stii ce face cu mine? Nu stii. Bine. Bine ca ti-ai cumparat ochean. Si nici macar nu stii de cat timp nu m-am mai plimbat prin parc. Vreau sa ma plimb prin parc.
Mai bine ai veni cu mine decat sa-mi tai carnea cu foarfeca aia gri. Sau decat sa te uiti prin ochean... Ce vrei sa vezi prin el? Pentru ce ti-ai cumparat un ochean?...
Totul e atat de aproape de tine. Nu ai nevoie de un ochean.


- Iubitule, de ce ti-ai cumparat un ochean?
- N-ai putea intelege. Tu esti atat de departe...


OCHEÁN ~e n. Instrument optic pentru examinarea amănunţită, cu un singur ochi, a obiectelor situate la distanţe mari de observator; lunetă.

Dincolo de toate, inca mai exista...

Trenurile se opreau brusc langa peron in noaptea aceea. Iar calatorii erau foarte grabiti ca sa observe fata ei trista. Isi plansese toate sentimentele si toate durerile in ultimele 30 de minute, iar nimeni nu fusese acolo... Pana cand a ajuns trenul in gara. Dar nu au luat-o in seama. Toti oamenii s-au imprastia ca nishte gandaci pe scarile pasajului si pe lungimea peronului. Oricum nu si-ar fi ridicat fata din pamant ca sa-i vada. Oricum ar fi continuat sa ramana inradacinata pe banca aceea rupta. Talpa pantofului ei ar fi continuat sa rostogoleasca acel muc de tigara de pe asflat. Nu ar fi luat nimic din jurul ei in seama. Parul ii curgea pe umeri, si buzele ii sopeau mereu acelasi lucru. Ar fi fost mult prea greu sa reintre in cotidian. Dar de ce a ales sa-si accepte durerea si infrangerea pe peronul unei gari mizere? De ce doar sta? Si nu are o geanta langa ea? De ce nu ii pasa ca ii aluneca esarfa de la gat, sau ca bratara ei sta sa se deschida? De ce nimeni nu o vede? De ce nu doreste sa o vada nimeni? Oare chiar a uitat ca exista viata dincolo de nebunia ei? Vantul i-a inlaturat suvita de par de pe ochi, permitandu-i sa vada paharul de cafea care ii era intins de un baiat oarecare. S-a asezat langa ea, nu stie ca atunci cand o femeie sta pe mijlocul unei banci inseamna ca vrea sa fie singura. A luat paharul, inca ii tremura mana.

- Si... spune-mi. De ce ai plans?
- Pentru ca mi-a venit sa plang.
- Ti-a trecut?
- Nu.
- O sa-ti treaca.
- Stiu...
- ... Mereu iti trece.

Iar dupa ce i-a zambit ironic i-a luat mana si au plecat. A profitat din nou de toata naivitatea si dragostea ei. Iar ea... ea spera ca daca vor continua, va merge. Dar nu stie ca ceea ce face ea transforma toata frumusetea ei in oribilitate. Poate ca exista si iubire pentru ea, probabil ar gasi-o daca ar iesi din locul acela care ii ineaca iubirea. Nu va pleca niciodata. Nu a cunoscut decat asta, nimic altceva. Nu stie decat lacrimi pe peronul garii si urlete in camera. Stie doar dureri in singuratate si mai stie si sa indure tot ce-i face, crezand ca o face din dragoste. Uita de toate acestea... Isi continua drumul pana in parcarea, unde ii asteapta masina lui. Dar el bineinteles ca nu ii va deschide usa. O va saruta rece cand o va abandona din nou in fata blocului, iar ea isi va minti buzele sa zambeasca inca odata. Dincolo de tot ce-i face, ea inca mai sta. DINCOLO DE TOATE durerile care i le provoaca, iubirea ei INCA MAI EXISTA...

Intoarcerea.

Si nu am mai trecut pragul apartamentului meu deja de 9 zile, dar imi place. Am descoperit in calatoria mea prin Italia raiul. Am vazut efectiv minunile care le-au putut face simpluu oameni. Mi-am plimbat picioarele pe granitul strazilor pietonale si mi-am gadilat degetele in apa marilor Tireniana si Adriatica.

Itinerariul excursiei :

Joi. Ora 9 seara. Eram cu totii emotionatii in parcarea din spatele stauii lui M. Eminescu. Asteptam sa respiram aerul autocarului care avea sa ne suceasca mintiile pe autostraziile europei timp de o saptamana.

Vneri. Eram deja pe strazile Veronei. Ne plimbam pe langa constructia masiva a arenelor romane. Minunat oras. Verona este deasemenea cunoscut drept "orasul lui romeo si al julietei". De fapt acestea sunt doua personaje din fictiunea marelui WIll` iar italienii au profitat de ele pentru a-si improviza turismul.
Plimbandu-ma pe stradutele inguste ale veronei lasam soarele sa treaca prin lentilele ochelarilor mei de soare. La un moment dat imi dadusem cu adevarat seama ca nu visam de fel, ci chiar eram acolo. Acei oameni chiar se plimbau pe langa mine. Acele locuri chiar erau atinse si vazute de mine. Era real.


Sambata. Frumoasa Pisa cu turnul ei inclinat. Se spune ca Pisa e aflata pe pamantul miracolelor. Chiar e. Vedeti voi, Pisa, intreaga Pisa, e un adevarat miracol. Pisa in aceasta sambata adapostea un soare mare si darnic. Ne daruia tuturor de acolo fericirea. Apoi... Firenze. Wow. Frumoase bazilici. Bravo Giotto.
Intoarcerea la hotelul din Montecatini ne-a provocat foamea. Am mancat delicioasele carbonare in acea seara de sambata. Le-am mancat printre rasete si bancuri. Am savurat fiecare zambet de parca ar fi fost cea mai buna prajitura. n drumul de la restaurant spre hotel imi lingeam incontinu buzele. Vroiam sa fac gustul de amuzament sa mai dureze.


Duminica. Incepeam sa privesc prin geamul autocarului soseaua care ma ducea la Roma. Traversam zona Toscanei. Care e zona mea preferata din Italia. Nimic nu se compara cu casele Toscanei, case precum niste mici palate. Iubesc Toscana pentru copacii ei si viile ei pline de struguri a caror savoare iti explodeaza in gura. Zambeam mult. De una singura. Proabil oamenii din jurul meu se intreba care e factorul care mi-a provocat nebunia. Italia... si tot ce tine de ea.
Am luat metroul pana la coloseum. Imediat ce am iesit din statia de metrou l-am vazut... maiestros inca crestea sub ochii mei... Inca pastra lupte de gladiatori si romanii inca urlau. Mi-am ridicat privirea spre cer si am facut vreo doua piruiete. Vedeam paradisul. Atinsesem Nirvana. Dupa coloseum am invadat forumul roman. Inca vedea oamenii cu cearceafurile albe aruncate peste umar si sandalele decupate plimbanduse pe langa mine. Era cald. Imi era foame. Imi place sa ma plimb singura. Parca daca sunt singura pot sa imi focalizez atentia mai bine asupra gandurilor mele. Asa ca prin forumul roman in ciuda oboselii mele ma plimbam singura...meditam...incercam sa imi dau seama ca nu visez. Probabil locurile acelea inca ma asteptam pe mine. Si ma vor mai astepta. Pentru ca in Fontana di Trevi am aruncat un singur ban. Nu doi pentru a gasi dragostea, nu trei pentru o schimbare, si nici pentru noroc. Unul, pentru a ma mai intoarce. Si ma voi intoarce. Da.


Luni. Am vazut un vulcan. Inca activ, care mi-a provocat fiori. Am vazut si ruinele care am ramas in urma eruperii acestui vulcan. Aparent doar nishte caramizi crescute. Dar printre acele caramizi se ascundeau tot felul de lucruri si de oameni. Tot felul de povesti. Unele stradute erau mai inguste. Pe acolo se vedeau tinerii indragostiti si se plimbam in intunericul vechiului Pompei. Se sarutau departe de casele lor. Se pierdeau printre peretii pe care noi acum ii percepem ca fiind "niste bolovani". Cred ca ei, de oriunde ar fi acum, cand vad asta parca regreta ca initial au facut atatea sacrificii pentru fericirea lor. Acum simt ca nu merita sa fi riscat atatea daca oamenii nici macar nu isi amintesc de ei. Au fost hrana unui vulcan. Si nu s-au putut opune.
Am vazut marea. Am mangaiat-o. I-am zambit... si am plecat din Napoli. Nu mi-a placut. Poate daca napolitanii si-ar da seama cat sunt de norocosi ca au marea alaturi de ei nu si-ar mai bate joc asa de tare de orasul lor.


Marti. Vatican. Ca amatoare de cultura m-am simtit foarte bine in muzeul vaticanului. Dar m-a speriat mumia. Chiar acum stabnd la calculator parca am impresia ca ma va prinde de picioare (hahahahah). Am fost in Capela Sixtina. Da, in capela despre care am citit in carti si am vazut in filme. Eu am fost acolo. Eu am vazut-o. A fost wow. Oamenii de pe tavan stateau sa cada, atat de reali erau. Iau piata San Pedro cu bazilica cu tot... e...fermecatoare. E fascinant sa fi unde atat de multi oameni asteapta sa mearga. A meritat tot. Daca cumva am renuntat la ceva fara stirea mea pentru a ajunge acolo bine am facut. Nu regret nimic. Nu regret ca am intrat in unu din cele mai faimoase bazilici din lume. Sau ca am vazut mormantul papei Ioan Paul al 2-lea. Acum imi amintesc ca eu eram in Polonia la moartea lui. Polonezii l-au regretat mult. Si am pus si eu lumanari la altarele create de polonezii pentru el. Desigur atunci eram prea mica pentru a-mi da seama de maretia acestor fapte. Dupa vizita de la Vatican si de la Panteon am mancat din nou in apropierea fantanii. Grozava mancare. La sfarsitul fiecarei zile cand inchideam ochii pentru 30 de secunde imi spuneam in gand ca totul e real. Si ca fiecare om in viata primeste exact ceea ce merita.


Miercuri. Am urcat scarile cetatii din San Marino. Ma voi casatori cu un san marinez. Sper. Ar fi frumos. Mi-a placut mult San marino. Dar nu la fel de mult ca Roma. Am atns Adriatica. Marea... imi era doar de mare. Si de nisipul fin cu care ea se iubeste.


Joi. Cum tot ce-i mai bun ramane la final... Venetia. As fi vrut sa fiu singura in venetia. Sau poate cu inca o persoana din grupul cu care am mers. As fi vrut sa o privesc putin mai mult. Si sa vad putin mai mult din ea. As fi vrut sa descopar putin mai multe secrete din venetia. Era inorat. Si cam din 5 in 5 minute cerul arunca cativa stropi peste mine. Pentru mine era soare, Venetia in sufletul meu e soarele. Si apoi... au fost zambetele venetiene... Frumoase zambete. Atunci cand am trecut puntea sa intru in vaporeto, care m-a dus din venetia, i-am promis venetiei ca ma voi intoarce la ea. Cu o rochie alba pana la genunchi, niste sandale in care sa fiu aproape destulta si cu parul ciufulit. Da, ma voi intoarce.


Cat despre aspectele negative ale excursiei... Care aspecte negative? Am in viata mea atat de multe aspecte pozitive incat cele negative chiar nu mai au loc, de fel :).

New motto: It's a bitter sweet symphony this life.

Reţetă de duminică, primăvara.

Azi au înflorit copacii. Şi am trecut la ora de vară. Se pare că azi în universul meu pietonal lucrurile îmbracă haine de sărbătoare. Aparent. De fapt totul e doar un oraş plouat. E doar o mare adunătură lucruri parvenite, lucruri care arată faţa pe care de fapt nu o au. Totul înceracă să fie frumos, dar e cu adevărat oribil. Norii arată deplorabil, iar soarele are nişte dinţi urâţi azi.


Unde eşti tu să-mi dai soare?


Aveţi regrete? Regretaţi că aţi făcut sau că nu aţi făcut ceva? Regretaţi că nu veţi putea face niciodată ceva? Sau regretaţi ceva ce pur şi simplu s-a întâmplat? Nu? Sigur nu? Eu regret. Regret multe lucruri. Regretele sunt marea mea pierdere de vreme care mă fac să evoluez ca persoană.

Aş vrea uneori să încetez să fac greşeli pe care nu le mai pot corecta. Sau uneori aş vrea să mă gandesc mai adânc la consecinţe înainte să fac ceva. Uneori regret că sunt răzbunătoare. Uneori regret că sunt mereu la locul potrivit în momentul potrivit. Uneori regret că nu scriu mai frumos, sau că mă plictisesc aşa de uşor de toate cărţile pe care le citesc. Am regrete doar în ceea ce mă priveşte pe mine. Niciodată nu regret ceva ce au făcut alţii, îmi pare rău, dar nu regret. E o diferenţă. Aşa că zilele acestea au fost zilele mele de regrete. Zilele în care m-am desconsiderat pe mine însămi. Pentru toţi cei care nu ştiu de ce, acum şiţi, pentru ca am trecut prin această sesiune de regrete. Şi am vagul sentiment că încă mai trec. Încă nu s-a terminat.

Reret circumstanţele. Circumstanţele nepromiţătoare care m-au adus în starea aceasta. Regret abulia noastră. Şi regret că doi oameni atât de puternici ca noi sunt bântuiţi de frică. Regret ca nu te voi face niciodată să citeşti asta, dar vor citi alţii în locul tău şi vor crede că e vorba despre ei. Regret că există aceşti "alţii". Ar fi trebuit să încetez... Ar fi trebuit să avem curaj. Ar fi trebuit să-mi fi spus ceea ce simţi atunci când te-am întrebat. Acum sunt într-o nouă încurcătură, a cărei consecinte nu le-am luat în considerare la momentul potrivit. Aceasta e singura manieră prin care fac eu ceva, încurcăturile. Dacă aş avea acum aripi aş zbura departe de tot. Şi m-aş întoarce doar după ce totul ar fi uitat. Uneori aş vrea să pot să mor cam o săptămână şi apoi să înviu la loc. Nu pentru a vedea cine mi-ar simţi lipsa, ci pentru a nu fi nevoită să dau faţă cu lucrurile. Pe cât de puternică par şi pe cât de firavă sunt, acum situaţia mi-a scăpat de sub control, iar tu nici măcar nu eşti aici să vezi asta.


Unde eşti ca să mă conduci acasă?


E timpul acum să plec... Să plec să mă pierd în ciocolăţi,cola şi ţigări. Timpul să mă îmbăt cu aceaşi melodie şi să supravieţuiec duminica schimbărilor prolifice ale naturii.

Meet Oradea.

Cred că e destul de clar pentru majoritatea celor care-mi vizitaţi blogul ce înseamnă acest oraş pentru mine. Înseamnă multe. Îl iubesc pentru că şi el mă iubeşte, mă iubeşte pentru că îl iubesc. Avem o relaţie armonioasă în care certurile apar rar şi trec repede.

So. Meet Oradea. Meet My Love.




Nu tot ce veţi vedea e fotografiat de mine, dar mare parte. Şi aici... avem Palatul Apollo. Cladirea 1. (asta e pentru cei care stiu). Palatul Apollo a fost construit intre 1912-1914 şi e probabil cea mai frumoasă clădire de pe str. Republicii.





Now let's meet cladirea 2. Palatul Ulman.






Oradea, I love you.







And this isn't all... but is just enough.





Goodbye my love, goodbye for now.

Testing love.

Am acordurile de chitară care să-mi şoptească în urechi, şi te am pe tine care să-mi acoperi umărul cu palma ta dreaptă. Vom sta treji toată noaptea. Capturaţi în propria ta maşină veche, cu uşile blocate. Geamurile sunt aburite, aşa că ne vom scrie numele în umezeala ploii. Vor străluci stele peste noi. Şi vom asculta cum se crapă de ziuă înainte să fi avut ocazia să adormim. Îţi spun că am o mie de lucruri de făcut mâine, dar nu are nici o importanţă. Împărţim acest moment ca şi cum am vrea să dureze pentru totdeauna, asta ne diferenţează de toţi cei care ne citesc acum. Mai vreau să privesc cum faţa ta se luminează de la răsăritul de soare. Porneşte maşina şi hai să conducem prin lume, să fredonez acea melodie care noua ne place mult. Mai ţii minte cum am dansat pe maşină?
Dar acum ploaia continuă să plângă şi soarele încă nu ne-a răsărit. Nu închidem ochii, nu îi vom mai închide niciodată. Şi ceasul, vezi ceasul? Ceasul nu îl vom mai vedea niciodată chiar dacă vom ţine ochii deschişi pentru totdeauna. Ne vom întoarce în timp şi ne vom ghida după soare când ne vor interesa orele. Dar nu ne vor interesa orele. Ne vom hrăni cu zâmbete şi ne vom îmbăta cu săruturi.Vom alerga prin iarba până la genunchi înaltă şi vom arunca cu pietre în apă şi ne vom pune câte o dorinţă nouă cu fiecare piatră aruncată.
Nu vom privi niciodată în spatele nostru. Şi vom avea vârsta asta pe veci. Vom privi stelele în fiecare noapte şi soarele în fiecare dimineaţă. Te voi iubi cât voi putea eu de tare.

Let's talk about "First Kiss".

M+am trezit astăzi fiindu-mi dor de un "first kiss". Şi nu, nu acel "first FIRST kiss" care probabil îl ai în fugă pe coridoarele şcolii în gimnaziu sau într-un parc. Nu acel prim sărut care e oarecum greţos şi lipsit de experianţă. Acel prim sărut care îl ai cu o persoană specială. Primul sărut care apare aşa dintr-o dată chiar dacă e planificat.
Mi-e dor de acel prim sărut când eu îmi întorc brusc faţă el îmi pune mâna pe bărbie şi mă sărută. Sau acel prim sărut când staţi la o masă şi dintr-o dată, în mijlocul propoziţiei vă sărutaţi. Mi-e dor să am un prim sărut. De obicei după o perioadă săruturile într-o relaţie devin ceva banal, la ordinea zilei cum s-ar spune. Nu le mai apreciem cum ar trebui. Şi în plus mai e şi conceptul acesta absurd care domină lumea cum că un "first kiss" e doar o dată. FALS! E ori de câte ori ştii să îl creezi. Poţi avea o relaţie de 3 ani şi totuşi azi când îţi vezi prietenul/a să îl/o săruţi ca pentru prima oară.
Mereu când ai parte de un prim sărut chiar şi lucrurile care nu sunt perfecte devin perfecte. De exemplu dacă e muzică pe fundal (în maşină sau în localul în care sunteţi) parcă melodia se potriveşte perfect cu momentul. Toate chestiile astea mărunte sunt nişte mici aliaţi pentru sărutul tău. Lumina e mai difuză, muzica mai încet, oamenii din jur sunt mai puţini, totul se transforma într-un mic "perfect kiss paradise".
Primele săruturi sunt cele mai frumoase. Sunt singurele care te fac să dansezi. Vă propun ceva, astăzi faceţi-vă rost de un "first kiss". Faceţi un sărut banal să fie ceva mai deosebit. Faceţi să vă facă să dansaţi. Nu contează că v-aţi mai sărutat cu persoana respectivă înainte, sau că nu, contează să faceţi ceva diferit decât cum e de obicei. Încercaţi un loc mai deosebit, sau felul cum îi luaţi faţa între pălmile voastre. Faceţi altceva. Profitaţi de moment şi faceţi-l amintire.
Don't worry. I'll search my first kiss too. :)

My inmortal.

Ninsoarea noastră de februarie

Mă urmăreşti şi acum? Mă vezi şi acum plimbându-mă pe străzi aşa cum m-ai văzut cândva dansând la semafor? Vezi acum fulgii de nea lipindu-se de paltonul meu? Sau vezi cum mi se încâlceşte părul din cauza vântului?
Oare mă vezi acum aşa cum m-ai văzut atunci plângând în parc? Tremurând... de frig, sau frică. Vezi şi acum ochii mei verzi şi umeziţi? Vezi şi acum particulele de praf care se caţără pe pantofii mei? Vezi geanta mea ce stă să-mi cadă de pe umăr? Mă vezi şi acum cum m-ai văzut în vara aceea grăbindu-mă pe trecerea de pietoni? Vezi şi maşinile pintre care mă rătăcesc?
Auzi tu oare melodia care-mi cântă în creier? Sau îi citeşti măcar versurile pe pagini web uitate?
Priveşti şi tu frumuseţea clădirilor care sunt încet ascunse în spatele zăpezilor? Vezi oameni care se uită la fulgii de zăpadă pe după geamuri? Vezi bătrânelul acela de la etaj şi ramele mari ale ochelarilor săi?
Vezi cerceii mei roşii şi inelul mare de pe mâna stângă?
Dacă mi-ai spune că nu m-ai iubit niciodată m-ai minţi.
Vezi singurătatea plimbării mele? Vezi tramvaiul ingheţat care trece acum pe lângă mine? ... Sau eşti prea ocupat la colţ de stradă jucându-te cu bricheta? Vezi gândul meu sufocant? Cel care-mi spune că tu nu eşti pentru mine? Sau durerea de cap o vezi? Vezi secretele din ochii mei? Secrete care s-au cufundat în perna mea si îmi bântuie somnul? Vezi mâinile mele reci? ...
Mâini reci... mâini reci... Mâinile mele reci de februarie. Răcite de februarie. De ninsoarea de februarie. Ninsoarea noastră de februarie.
Acum sunt reci. Dar până mâine se încălzesc. Până mâine îmi treci.

Fugit irreparabile tempus.

Dorinţa care face speranţa eternă

Dintr-o dată se făcu linişte în întreaga încăpere. Se auzea din televizor sincerul dialog a doi îndragostiţi :
- Come here. You know they say life is short. They say you wake up one day and on that day, all of your dreams and everything you’ve wished for and you wanted, gone, just like that. People get old and you know things change and situations change. And what i want is just, i want this moment right now, this day, my feelings for you, the way you look right now, the way i look at you, i just want this to last forever, you know?
- And it will. I mean no matter what we’ve always had this and had each other and nothing can change that. This way you know no matter what you’ll always have somebody here for you. I’m never gonna leave you, i’m never gonna leave you. Don’t ever leave me.
- I won’t.
- Don’t ever leave me.
- I won’t, i won’t.
Şi-a întors încet capul, puţin speriată pentru ceea ce urma să vadă. Ştia că era acel fragment din acel videoclip al acelei melodii pe care ea a ascultat-o de prea multe ori, dar nu s-a gândit nici o clipă că după aşa mulţi ani acel videoclip ar fi difuzat din nou. De fapt nici măcar nu era difuzat, DJ-ul a pus acel videoclip pe toate ecranele localului în care se afla. Nu vroia să se întrebe de ce, sau să bufnească în lacrimi. Nu vroia să audă încântătoarele versuri ale acelei vechi melodii. Versuri pe care oricum le ştia ad literam. Probabil inima ei care era proaspăt cusută s-ar fi rupt din nou în urma acelei melodii. Care era probabilitatea să fie difuzată tocmai acum, tocmai aici?
- I thought that from all the people you will understand why i did this. Why don’t you understand? I did this for us.
- Oh my God...
Cum ar fi putut înţelege cineva, oricine? Iubirea e mai mult decât orbitoare... Probabil atunci când iubeşti nu poţi vedea sacrificile care le face cel de lângă tine pentru fericirea ta. Dar nici „cel de lângă tine” nu poate să înţeleagă că tu tot ce vrei e să fi fericit/ă alături de el/ea. Precum fata care acum urmăreşte un videoclip mult prea lung... Ea nu avea nevoie de nimic altceva decât de el, decât sa fie fericită alături de el. Nu ar fi interesat-o cate lacrimi ar fi vărsat, ar fi putut suporta oricâte lacrimi pentru un zâmbet. Dar el, băiatul care tocmai a intrat în local, habar n-are nimic din toate acestea. Habar n-are cât de puternică era iubirea fetei cu ochii înlăcrimaţi.

Am nevoie de o pauză.

- O pauză? Cine te crezi tu dragă domnişoară să meriţi o pauză? Ce ai făcut tu atât de dificil încât să meriţi o pauză.
- Cum adică cine mă cred? Am trecut printr-o săptămână grea.
- Mda. Mereu exgerezi termenul de "zi" la cel de "săptămână". Nu ai avut nimic groaznic. Sunt oameni care nu au ce mânca zilnic şi ei nu urlă în stânga şi în dreapta ca au nevoie de o pauză. Încetineşte puţin. Nu te mai grăbi să ajungi la tot felul de concluzii aiurea. Da, bun, e o cestie nasoală peste care nu poţi trece aşa de uşor.
- Ba da pot. Sunt deşteaptă.
- Şi spune-mi te rog, dacă eşti aşa de deşteaptă de ce ai tu nevoie de o pauză? De ce nu eşti capabilă să infrunţi lucrurile şă îţi iei jucările şi pleci?
- Pentru că...
- Vezi? Poate totuşi nu eşti chiar aşa de deşteaptă precum pretinzi.
- Ba da sunt.
- Atunci nu ai nevoie de nici o pauză. Atunci vei sta exact unde eşti acum şi vei continua să trăieşti. Iar când totuşi vei avea o decădere nervoasă te duci în camera ta şi urlii în pernă. Nu te apuci să faci pe figuranta. Oricum ai deja destule figuri. Nu te mai agita. Nu te mai aprinde din orice prostie. Încearcă să te răcoreşti înainte să iei foc. Nu poţi să te iei aşa pur şi simplu şi să pleci. Nu poţi întoarce spatele lumii. Ai atât de multe de făcut şi de rezolvat.
- Mda ştiu...
- Calmează-te, eşti foarte bine. Nu ai nimic. Nu eşti nici supărată nici depresivă, nimic. Eşti numa' bine. Pregătită pentru orice.
- Da! Chiar sunt! Bineînţeles că sunt!
- Ai văzut? Atunci de ce te tot plângi? Poţi face tot ce vrei să faci, poţi avea tot ce vrei să ai şi deja ai destule. Ce mai mult vrei?
- Nu ştiu...
- Aşa că nu te mai plânge şi dă din nou drumul vieţii. Uite-te cât de multe ai de savurat. Câte vise... Continuă să visezi, dar niciodată să nu te aştepţi ca toate visele să devină realitate. Bine Anca?
- Bine Anca. Merci mult Anca.