Reţetă de duminică, primăvara.

Azi au înflorit copacii. Şi am trecut la ora de vară. Se pare că azi în universul meu pietonal lucrurile îmbracă haine de sărbătoare. Aparent. De fapt totul e doar un oraş plouat. E doar o mare adunătură lucruri parvenite, lucruri care arată faţa pe care de fapt nu o au. Totul înceracă să fie frumos, dar e cu adevărat oribil. Norii arată deplorabil, iar soarele are nişte dinţi urâţi azi.


Unde eşti tu să-mi dai soare?


Aveţi regrete? Regretaţi că aţi făcut sau că nu aţi făcut ceva? Regretaţi că nu veţi putea face niciodată ceva? Sau regretaţi ceva ce pur şi simplu s-a întâmplat? Nu? Sigur nu? Eu regret. Regret multe lucruri. Regretele sunt marea mea pierdere de vreme care mă fac să evoluez ca persoană.

Aş vrea uneori să încetez să fac greşeli pe care nu le mai pot corecta. Sau uneori aş vrea să mă gandesc mai adânc la consecinţe înainte să fac ceva. Uneori regret că sunt răzbunătoare. Uneori regret că sunt mereu la locul potrivit în momentul potrivit. Uneori regret că nu scriu mai frumos, sau că mă plictisesc aşa de uşor de toate cărţile pe care le citesc. Am regrete doar în ceea ce mă priveşte pe mine. Niciodată nu regret ceva ce au făcut alţii, îmi pare rău, dar nu regret. E o diferenţă. Aşa că zilele acestea au fost zilele mele de regrete. Zilele în care m-am desconsiderat pe mine însămi. Pentru toţi cei care nu ştiu de ce, acum şiţi, pentru ca am trecut prin această sesiune de regrete. Şi am vagul sentiment că încă mai trec. Încă nu s-a terminat.

Reret circumstanţele. Circumstanţele nepromiţătoare care m-au adus în starea aceasta. Regret abulia noastră. Şi regret că doi oameni atât de puternici ca noi sunt bântuiţi de frică. Regret ca nu te voi face niciodată să citeşti asta, dar vor citi alţii în locul tău şi vor crede că e vorba despre ei. Regret că există aceşti "alţii". Ar fi trebuit să încetez... Ar fi trebuit să avem curaj. Ar fi trebuit să-mi fi spus ceea ce simţi atunci când te-am întrebat. Acum sunt într-o nouă încurcătură, a cărei consecinte nu le-am luat în considerare la momentul potrivit. Aceasta e singura manieră prin care fac eu ceva, încurcăturile. Dacă aş avea acum aripi aş zbura departe de tot. Şi m-aş întoarce doar după ce totul ar fi uitat. Uneori aş vrea să pot să mor cam o săptămână şi apoi să înviu la loc. Nu pentru a vedea cine mi-ar simţi lipsa, ci pentru a nu fi nevoită să dau faţă cu lucrurile. Pe cât de puternică par şi pe cât de firavă sunt, acum situaţia mi-a scăpat de sub control, iar tu nici măcar nu eşti aici să vezi asta.


Unde eşti ca să mă conduci acasă?


E timpul acum să plec... Să plec să mă pierd în ciocolăţi,cola şi ţigări. Timpul să mă îmbăt cu aceaşi melodie şi să supravieţuiec duminica schimbărilor prolifice ale naturii.

Meet Oradea.

Cred că e destul de clar pentru majoritatea celor care-mi vizitaţi blogul ce înseamnă acest oraş pentru mine. Înseamnă multe. Îl iubesc pentru că şi el mă iubeşte, mă iubeşte pentru că îl iubesc. Avem o relaţie armonioasă în care certurile apar rar şi trec repede.

So. Meet Oradea. Meet My Love.




Nu tot ce veţi vedea e fotografiat de mine, dar mare parte. Şi aici... avem Palatul Apollo. Cladirea 1. (asta e pentru cei care stiu). Palatul Apollo a fost construit intre 1912-1914 şi e probabil cea mai frumoasă clădire de pe str. Republicii.





Now let's meet cladirea 2. Palatul Ulman.






Oradea, I love you.







And this isn't all... but is just enough.





Goodbye my love, goodbye for now.

Testing love.

Am acordurile de chitară care să-mi şoptească în urechi, şi te am pe tine care să-mi acoperi umărul cu palma ta dreaptă. Vom sta treji toată noaptea. Capturaţi în propria ta maşină veche, cu uşile blocate. Geamurile sunt aburite, aşa că ne vom scrie numele în umezeala ploii. Vor străluci stele peste noi. Şi vom asculta cum se crapă de ziuă înainte să fi avut ocazia să adormim. Îţi spun că am o mie de lucruri de făcut mâine, dar nu are nici o importanţă. Împărţim acest moment ca şi cum am vrea să dureze pentru totdeauna, asta ne diferenţează de toţi cei care ne citesc acum. Mai vreau să privesc cum faţa ta se luminează de la răsăritul de soare. Porneşte maşina şi hai să conducem prin lume, să fredonez acea melodie care noua ne place mult. Mai ţii minte cum am dansat pe maşină?
Dar acum ploaia continuă să plângă şi soarele încă nu ne-a răsărit. Nu închidem ochii, nu îi vom mai închide niciodată. Şi ceasul, vezi ceasul? Ceasul nu îl vom mai vedea niciodată chiar dacă vom ţine ochii deschişi pentru totdeauna. Ne vom întoarce în timp şi ne vom ghida după soare când ne vor interesa orele. Dar nu ne vor interesa orele. Ne vom hrăni cu zâmbete şi ne vom îmbăta cu săruturi.Vom alerga prin iarba până la genunchi înaltă şi vom arunca cu pietre în apă şi ne vom pune câte o dorinţă nouă cu fiecare piatră aruncată.
Nu vom privi niciodată în spatele nostru. Şi vom avea vârsta asta pe veci. Vom privi stelele în fiecare noapte şi soarele în fiecare dimineaţă. Te voi iubi cât voi putea eu de tare.

Let's talk about "First Kiss".

M+am trezit astăzi fiindu-mi dor de un "first kiss". Şi nu, nu acel "first FIRST kiss" care probabil îl ai în fugă pe coridoarele şcolii în gimnaziu sau într-un parc. Nu acel prim sărut care e oarecum greţos şi lipsit de experianţă. Acel prim sărut care îl ai cu o persoană specială. Primul sărut care apare aşa dintr-o dată chiar dacă e planificat.
Mi-e dor de acel prim sărut când eu îmi întorc brusc faţă el îmi pune mâna pe bărbie şi mă sărută. Sau acel prim sărut când staţi la o masă şi dintr-o dată, în mijlocul propoziţiei vă sărutaţi. Mi-e dor să am un prim sărut. De obicei după o perioadă săruturile într-o relaţie devin ceva banal, la ordinea zilei cum s-ar spune. Nu le mai apreciem cum ar trebui. Şi în plus mai e şi conceptul acesta absurd care domină lumea cum că un "first kiss" e doar o dată. FALS! E ori de câte ori ştii să îl creezi. Poţi avea o relaţie de 3 ani şi totuşi azi când îţi vezi prietenul/a să îl/o săruţi ca pentru prima oară.
Mereu când ai parte de un prim sărut chiar şi lucrurile care nu sunt perfecte devin perfecte. De exemplu dacă e muzică pe fundal (în maşină sau în localul în care sunteţi) parcă melodia se potriveşte perfect cu momentul. Toate chestiile astea mărunte sunt nişte mici aliaţi pentru sărutul tău. Lumina e mai difuză, muzica mai încet, oamenii din jur sunt mai puţini, totul se transforma într-un mic "perfect kiss paradise".
Primele săruturi sunt cele mai frumoase. Sunt singurele care te fac să dansezi. Vă propun ceva, astăzi faceţi-vă rost de un "first kiss". Faceţi un sărut banal să fie ceva mai deosebit. Faceţi să vă facă să dansaţi. Nu contează că v-aţi mai sărutat cu persoana respectivă înainte, sau că nu, contează să faceţi ceva diferit decât cum e de obicei. Încercaţi un loc mai deosebit, sau felul cum îi luaţi faţa între pălmile voastre. Faceţi altceva. Profitaţi de moment şi faceţi-l amintire.
Don't worry. I'll search my first kiss too. :)