Prostituţie (FRAGMENT).

Nu-mi plac agasanţii. Ştiţi ce tipi îmi plac mie? Tipii care emană fler, carismă şi sex-appeal de la 50 de metrii distanţă. Mamă, îi iubesc. Într-o zi o prietenă mi-a spus „Don’t be with the man you want, be with the man you want to follow”. Acum sunt la punctul acela cu „Ok, let’s not find somebody i want to follow, i still got a lot of fun to do”. Dar dacă va apărea aşa din senin, cum apar de obicei bărbaţii ăştia şi nu voi mai putea face nimic să controlez situaţia? Nu, imposibil, bărbaţii ca el nu apar din senin, numai dacă stai şi cauţi bine bine de tot, dacă stai şi îţi dedici câţiva ani buni din viaţă pentru a-l găsi, altfel, nici o şansă să apară, mai ales în viaţa cuiva care nu are nevoie de unul ca el. Categoric, aşa mă consolez eu. De fapt aşa încerc eu sa mă conving că nu va trebui să mă lupt cu inima mea prea curând. Nu îmi face deosebită plăcere să să mă cert cu mine; de ce m-aş certa cu mine ccând sunt atât de mulţi alţi oameni cu care pot face asta, mă refer, oameni pe care nici măcar nu îi plac. În timp ce eu mă gândeam cum să mă închid mai bine în cochilia mea din cauza unei relaţii mi-a sunat telefonul. Mda, erau prietenele mele cărora le promisesem că vom ieşi în ceva club random în această seară. Nu mai aveam nici un chef, uneori mi-ar plăcea să pot sta în apartamentul meu să fumez şi să ascult Amy Winehouse… Întinsă pe pat, cu picioarele pe perete, o scrimieră în dreapta şi să nu am şosete. Sau ar mai fi foarte interesant să am o cămaşă masculină şi şosete flauşate. Hmm, asta sună chiar bine. O voi încerca într-o seară; dar desigur nu în această seara când trebuie să merg cu fetele.
Şi aşa doamnelor şi domnilor am ajuns plictisită în faţa unui bar, învârtind o ţigară între degete. Sunt unele seri când toţi oamenii dintr-un clubb mi se par patetici şi sunt alte seri când nu aş mai pleca acasă. Aceasta e una din serile cu oameni patetici. Inclusiv tipul care se uită acum lung la mine şi zâmbeşte...degeaba.

- Scuza-mă, pot să-ţi ofer ceva de băut? Mă întreba „cavalerul” cu cămaşa Tommy Hilfiger.
- Da poţi, dar din păcate nu beau nimic.
- Serios, ce vrei să bei?
- Nimic. I-am răspuns eu destul de arogant ce-i drept.
- Nu au „nimic” aici.
- Atunci voi aştepta până se aprovizionează cu „nimic” şi îmi voi cumpăra, ok?
- Aham, dar Vodka Orange îţi place?
- Da, îmi place. Bun, pentru că-ţi voi cumpăra una deaia şi îi voi ruga să scrie „nimic” pe ea.

Surprinzător, dar chiar asta a făcut. A comanat o Vodka Orange şi l-a rugat pe barman să scrie „Nimic” pe ea, mă rog, barmanul a luat un bileţel şi l-a băgat în pahar. Ingeniozitate, nu am mai văzut demult aşa ceva. Iar apoi au început banalele întrebări de club : de unde eşti? Câţi ani ai? Eşti studentă? Ai prieten? Etc. Urăsc întrebările de genul acesta, dar am acceptat să raspund la ele şi să le şi adresez la rândul meu, pentru că tipul fusese destul de original cu „nimicul” lui. Aşa am aflat că îl chema Marius, avea 23 de ani, era din Timişoara, mama lui e arhitect, îi place muzica house… iar după câteva minute a apărut o domnişoară care l-a tras spre ea şi l-a sărutat.

- Ce faci, mă înşeli? A întrebat domnişoara respectivă.
- Poftim? Mi-am pus masca de şocată şi am dat drumul spectacolului.

Domnişoră X s-a speriat puţin de reacţia mea şi a început să-l priveasscă pe Marius.

- Cum te-ar putea înşela pe tine când noi suntem împreună de atâta timp?
- POFTIM? A urlat domnişoara X în tot clubul.
- Da, uuummm, nu prea ştiu cu ce te-a minţit pe tine. Adevărul e că eu am ajuns din greşeală aici. Ştiam că el iese în oraş cu băieţii, în nici un caz cu amanta.

Marius, dragul de el privea nedumerit în stânga şi în dreapta şi încerca să se scuze în faţa iubitei lui. Mă privea cu dispreţ şi nu putea să îşi explice de ce aş face una ca asta.


- Nu, nu se poate. Spunea domnişoara.
- Dar nu e adevărat iubito, abia am cunoscut-o, ţi-o jur. Te rog crede-mă. Se scuza Marius.
- Da? Şi atunci de unde ştiu că ai 23 de ani şi mama ta e arhitect?
- Vai Marius, m-ai minţit! Domnişoara X se enerva din ce în ce mai tare şi mă lua din ce în ce mai serios.
Ei nu îi venea că creadă ce îi spun, iar mie nu îmi venea să cred că ea mă crede.

- Îmi cer scuze, dacă aş fi ştiut nu m-aş fi băgat nicioddată între voi, îmi cer scuze că v-am distrus relaţia.
- Nu, eu îmi cer scuze că v-am distrus relaţia. Poftim asta, e din băutura care tocmai mmi-a cumpărat-o iubitul tău. Cred că atât valorează el. I-am spus eu domnişoarei după care i-am întins bileţelul pe care era scris „nimic”.

În următoarele secunde m-am întors şi am plecat. Nu ştiu exact ce au vorbit în continuaare, dar cu siguranţă au fost amândoi şocaţi. Da, a fost ingenios tipul, dar din păcate era şi un mincinos şi un infidel şi un superficial, iar în cele din urmă s-ar fi dovedit a fi doar un alt dobitoc. Mda, este el ingenios, dar eu am fost mai bună. Poate că de asta am nevoie… de un tip care să fie mai bun decât mine. Hmm…

The Issue.

EA: Vreau raspunsuri, asta vreau.
EL: Ca sa faci ce cu ele?

....................................

"What would you wish for, if you had one chance?"

Daca tot am preluat titlul din melodia aceasta, as dori sa dau un paste si la versurile in care ma regasesc "la maxim" (vorba aia) la momentul actul:

Cause after all the partyin' and smashin' and crashin'
And all the glitz and the glam and the fashion
And all the pandemonium and all the madness
There comes a time where you fade to the blackness
And when you're staring at that phone in your lap
And you hoping but them people never call you back

In acest week-end am avut ocazia sa citesc o chestie foarte interesanta, era vorba despre marii oameni de afaceri din Romania, cum isi cunduc ei afacerea, dar mai ales cum au ajuns sa aiba o afacere (atat de mare) de condus. Stiti ce au spus ei? Ca exista o intrebare care le da tot ceea ce au, care ii ambitioneaza, care ii ridica si ii coboara, mai exact, o intrebare care ii definesc : WHAT'S NEXT?
So, that's what i keep asking myself, what's next? Cand se va termina tot ce se intampla acum si se va schimba ceva? Ce urmeaza dupa ce totul pare roz, dupa ce faculta merge bine si prietenii sunt ok si bani ai si mergi unde vrei si poti sa faci ce vrei... CE? CE CE CE? Ce se intampla daca m-am saturat? Daca nu mai vreau sa zambesc pentru o secunda? Daca mi-a ajuns, daca nu mai vrea sa socializez si nu mai vreau sa ies si nu mai vreau sa-mi mearga bine la facultate? Ce se intampla daca macar pentru o "milisecunda" vrei sa cazi intr-o depresie si sa stai acolo?!
Probabil acum totul suna ca monologul unui om masochist, probabil `oi fi si eu asa putin, dar de fapt stiti de ce-mi vreau depresia? Pentru ca e A MEA. Pentru ca e un lucru unde pot fi eu cu mine, unde pot sta si unde pot medita si unde pot vedea intr-adevar ce conteaza. Nu, nu m-aam pierdut de-a lungul drumului, dar am pierdut cateva valori si idei si principii. Si atunci cum le recuperez? De fapt, cum pot recupera niste lucruri care-mi apartin doar mie cand eu sunt 24/7 cu alti oameni. Sunt atat de egoista incat nici mie nu-mi mai ofer nimic (ciudata analogie huh?). Nu vreau sa merg maine la facultate si sa ma mint cum totul e super, nu vreau sa ies apoi cu colegii la cafea, nu vreau sa merg seara in ceva club sa dansez. Si atunci ce? Atunci cum? Atunci unde ma ascund de tot ceea ce ma asteapta? Cum le spun tuturor oamenilor care ma suna "Imi pare rau, dar nu am chef de voi azi"? Nu e atat de simplu ca in melodia de la Guess Who "Azi nu te rog eu nu". Pentru ca daca "azi nu" atunci maine, cand as vrea sa fie "azi da", oamenii pe caare i-am refuzat s-ar putea sa-mi intoarca spatele. Ce? Prietenii adevarati te inteleg, oamenii care intr-adevar merita te inteleg, cine a mai trecut prin asta intelege? BA NU! Nimeni nu intelege nimic, pentru ca asa cum tu astepti intelegere asa o asteapta si altii, iar daca maine vine cineva la tine si te roaga sa-l ajuti cu o chestiune importanta, sau poate care o importanta mai mare in ochii lui si mai mica in ai tai, iar tu spui "azi nu te rog eu nu, ca-mi inchid telefonu si plec pe varfu Omu", atunci cu siguranta omul acela nu va intelege, pentru ca nici tu, la randul tau, nu l-ai inteles pe el. Deci? Traim intr-o comunitate si DE FAPT asta ne ocupa tot timpul (nu doar faptul ca traim in Romania, cum zice Mircea Badea).
Hai sa ne mutam pe Luna. Toti cei care intr-o zi nu avem chef de ceilalti, haideti sa mergem cu totii pe Luna. Super, vom ajunge vreo 3 miliarde de oameni pe Luna, rezulta =>> si acolo va fi o comunitate unde toti trebuie sa stam cu toti si sa vorbim si sa bla bla bla. You can`t, you simply can`t take a break sometimes. You must sitck around si sa duci la capat toate ngajamentele pe care ti le-ai asumat.
HAVE A BREAKDOWN DURING THE NIGHT
Fumeaza-ti tigarile, bea-ti cafeaua, stai plangi, urla, iesi afara din tine si din mintile tale si apoi... mai vezi tu ce se intampla. Cu putin noroc vecinii tai nu vor suna politia etc...
So... it's just shooting stars, just wishes, just hopes, nothing real. Go to sleep. So that you can wake up tomorrow morning and smile.


Voi iesi din starea acesta peste 3 zile. Dar acum vreau sa traiesc un pic cu mine. Obisnuiam sa am o relatie cu mine insami foarte buna, nu stiu ce s-a intamplat cu ea.

How to live like a real student? From Cluj-Napoca.

Stiam de multa vreme ca urmeaza sa vin la facultate la Cluj-Napoca. In primul rand pentru ca universitatea de aici e mult mai buna decat cea din oradea, iar in al doilea rand pentru ca se presupune ca viata departe de casa, intr-un oras strain iti ofera o serie de responsabilitati care ar trebui sa te maturizeze.
Am ajuns aici dumminica. Nu pot spune ca nu cunoasteam pe nimeni, si ca aterizasem intr-un oras unde totul imi era strain. De fapt, aterizasem intr-un oras unde totul imi era foarte familiar, deoarece mai fusesem in cluj de foarte multe ori. Cunoasteam strazi, localuri si chiar si destui oameni. Dar cand am ajuns m-am simtit brusc abandonata de tot. M-am simtit departe de prietenii mei si mai ales de locul, pe care cu atat de mult drag, il numeam "acasa". In cluj... trebuie sa invat cum mers autobuzele, trebuie sa ma obisnuiesc cu traiul de Facultate, nu Liceu, tocmai eu care iubeam atat de mult liceul. Primele zile au fost ingrozitoare. Imi repetam incontinuu ca abia astept sa plec acasa si nnu puteam sa imi explic de ce alesesem sa vin aici la facultate. Nu mi-a fost pe cat de usor ma asteptam sa-mi fie. Avand in vedere ca eu mereu asteptam cu sufletul la gura momentul in care sa plec din Oradea si sa vin in Cluj, a fost destul de ciudat faptul ca atunci cand am ajuns intr-adevar in Cluj singurul lucru care mi-l doream era sa plec inapoi acasa.
Cum am supravietuit eu prima saptamana de student in Cluj? Cum nu m-am ratacit, nu am lipsit de la cursuri, nu am murit de foame? Simplu.
Trebuie sa fiti foarte atenti la tot ceea ce vi se comunica, atat in cadrul facultatii cat si in afara ei. Incercati sa intrati in posesia revistei "Zile si Nopti", acolo veti afla tot ce vreti despre "activitatile mondene" din Cluj. Daca nu cunoasteti orasul cumparati-va o harta. Oricand va simtiti pierdut, intrebati! In cluj oamenii sunt de obicei amabili si dispusi sa va ajute, desigur, orice padure are uscaturi. Zambiti ami mult! Ca student am invatat sa mananc la cantina, desi aveam fobie de asa ceva. Dar la cantina din Hasdeu mancarea e foarte buna si foarte ieftina. Desigur ca puteti sa va rasfatati la Pizza Hut din cand in cand, dar nu uitati ca sunteti studenti si n-aveti bani. Apropo, ca studenti, beneficiati de o serie de reduceri peste tot, incercati sa va interesati de cat mai multe, ar fi pacat sa platiti un bilet intreg cand puteti plati doar jumatate, sau poate chiar nimic.
Iar cel mai important, cel mai important lucru dintre toate, trebuie sa AVETI INCREDERE IN FAPTUL CA LUCRURILE VOR FI DIN CE IN CE MAI BUNE! Altminteri veti fi mereu pierduti si nu veti outea vedea toate oportunitatile care trec pe langa voi.

Saptamana in care am vrut sa fiu cucerita.

E destul de ciudat si in acelasi timp intens sentimentu acesta de "Vreau sa fiu cucerita". Ma bantuie de cateva zile. De cand am iesit din ultima mea relatie nu am vrut sa intru intr-o alta, dar cu toate aceastea imi pastream mintea deschisa (to keep an open mind). Am avut sustele mele, sau "combinatiile" (cum imi place mie si prietenelor mele sa le numim), dar nimic important sau serios. Mai bine asa. Nu dealta, dar prea multa seriozitate cand nu se cere e in zadar si nu face nimic altceva decat rau. Nu stiu cum si de ce am ajuns sa-mi doresc sa fiu cucerita. Cert e ca vreau. Si vreau foarte tare. Ultma oara cand am fost cu adevarat cucerita a fost acum vreo 2 ani. Si mi-e dor.
Mi-e atat de dor de un baiat care sa stie sa ma impresioneze. Un baiat care sa aduca o contributie mai mare socializarii noastre decat un cocktail in vre-un bar. Sau o replica patetica gen "te-a durut cat ai cazut din rai". A cuceri, respectiv a fi cucerit, nu inseamna doar a cunoaste pe cineva cu care sa schimb niste vorbe, numerele de telefon sa iesiti la cafea si apoi totul sa se termine cu niste actiuni mai intime (ca sa le numesc asa). A fi cucerit inseamna a fi DINCOLO de impresionat de atitudinea, inteligenta, comportamentul unei persoane. Inseamna a porti o CONVERSATIE despre reincarnare la 4 dimineata, inseamna sa te uiti la telefonul care vibreaza din senin pentru ca ai priit un mesaj cu textul "Hello stranger", iar tu sa stii sa nu raspunzi "cine esti", a fi cucerit inseamna a fi dus in locuri frumoase.
Vreau sa fiu cucerita pentru ca vreau sa am cu cine sa-mi creez amintiri. Vreau sa traiesc ceva diferit. Vreau sa traiesc experiente dincolo de cotidian. Vreau pe cineva care sa-mi suceasca intru-totu mintile, iar eu sa nu am nimic impotriva. As putea sa umplu tot blogul numai cu detalii despre ce inseamna cucericea pentru mine. Si despre lucrurile care cu adevarat m-ar impresiona. Dar nu conteaza.
Nu stiu cand va aparea un domn care sa fie suficient de fermecator pentru mine, dar sa apara repede. Nu stiu daca imi doresc ca a mea cucerice sa se finalizeze sau nu cu o relatie. Ce-mi doresc cu adevarat e sa am cu cine sa beau cafeaua altundeva in afara de o cafenea banala si sa am cu cine sa iau cina la ora 22:18, ora ideala pentru a lua cina.

Expectancy.

EA! : Petrec o seara linistita la bar. Imi tot plimb degetele prin par si ma uit la telefon din cinci in cinci minute. Tu nu te-ai urat niciodata pentru ca te uitai la telefon din cinci in cinci minute? Eu da. Se face tot mai tarziu cu fiecare minut. Am in fata un pahar, iar pe marginea lui sunt niste urme de ruj. Ma simt timida, desi nu-mi sta in fire. Privesc aiurea oamenii din jur si am un zambet sters. Tot imi rasucesc o suvita de par intre doua degete. Ma uit spre usa de fiecare data cand intra cineva in local. Niciodata nu e cel pe care-l astept. Nu ca ar avea o intalnire oficiala cu mine sau ceva in genul acesta, dar as vrea macar sa treaca pe aici. Sa ma vada zambind. A spus ca-i place cum zambesc. L-am intrebat bineinteles, altfel nu mi-ar fi placut mie de el. Nu-mi plac oamenii carora nu le place cum zambesc. As vrea sa-l sun sa-i spun ceva. Dar daca l-as suna n-as stii ce sa-i spun. Ma tot gandesc de cateva zile cum ar decurge o conversatie intre noi, dar ea nu va decurge daca eu nu o incep, nu? Mi se termina si tigarile. Nu-mi face bine sa stau sa-mi fumez gandurile despre el. Nu pentru ca introduc toxine in mine, ci pentru ca daca doar ma gandesc nu ajung prea departe. M-am imbracat in mov pentru el, oare el e imbracat in mov pentru mine?


EL! : Domnisoara cu care ma consum azi a iesit in oras cu prietenele. Iar eu stau doar in blugi si cu picioarele goale pe covor. Ascultand melodii si fumandu-mi gandurile despre ea. Ceea ce nu e prea sanatos. Dar daca as suna-o? I-as putea spune oare cum ma plictisesc jucandu-ma cu bricheta rosie? Sau ar fi ceva prea banal de spus? Dar nici daca ma uit doar in tavan nu rezolv nimic. Macar daca as stii in care local a mers poate as putea trece pe acolo, doar asa, s-o vad 10 secunde. Sa ii pot privi parul si ochii si buzele si sa-i spun un salut simplu si copilaresc. La fel de copilaresc cum ma port acum. Ce fel de barbat sunt eu cand ma las inmuiat de niste simple ganduri. Ea probabil nici macar nu are acum timp sa se gandeasca la mine, probabil e prea ocupata sa-si bea cosmopolitanul pe care-l are in fata. Ar trebui sa-mi termin si eu paharul de vin. As vrea sa termin cu ea sticla. Dar daca eu nu-i spun ca vreau asta, ea de unde sa stie? Dar cum sa-i spun? De ce oamenii nu-si mai spun lucruri simple ca "haide sa bem un vin impreuna?". Sau si asta e prea complicat? Ea e mereu ocupata, iar eu sunt mereu ocupat. Nu ca am fi vrut vreodata sa ne intalnim... Oare e imbracata in mov?



EA! : Mai bine il uit. Mai bine bat in retragere. Oricum daca nu mi-a spus nimic pana acum inseamna ca nici nu vrea sa-mi spuna ceva.


EL! : Mai bine o uit. Mai bine bat in retragere. Oricum daca nu mi-a spus nimic pana acum inseamna ca nici nu vrea sa-mi spuna ceva.


... Iar acum sunt doar doi straini care se saluta. Candva puteau fi totul.

Niste cd-uri si o pereche de pantaloni negrii.

Nu ploua. Nu era vreme urata. Nu fulgera nimic. Nimic nu perturba nimic. Si dupao ora in care am vorbit doar despre el, am ajuns sa vorbim despre noi. A fost scurt. De fapt, ce in viata asta nu-i scurt decat viata in sine? Pentru ca nu, viata nu e scurta. Viata e PLINA! E plina de cafea si tigari si piese de teatru si de fixativ de par si viata e plina de cercei si de posete. Viata e plina de momente de tot soiul, care mai de care mai...scurte. Momentul nostru a fost scurt. Dar intes. Stim ca ne e mai bine fara, dar cum poti sa traiesti fara cand toata viata ai asteptat sa traiesti cu? Nu mai e vorba nici macar de brelocul de la cheile mele, sau de medalionul de la gat. Sau de toate celelalte lucruri care...care ne uneau in intregul lor. E vroba de "idealuri diferite". Si de felul in care amandoi vom ajunge mari si faimosi. De felul nostru de a avea lumea la picioare. Nu stiu despre el, dar mie mi-e atat de greu sa las totul. Si sa uit... cel mai greu mi-e sa uit. Invatati ceva copilasi: timpul nu rezolva nimic, timpul nu schimba nimic, oamenii rezolva, oamenii schimba. Timpul doar trece... nimic mai mult, doar trece. Iar noi, in timpul nostru trecator ne-am...ratacit unul de celalalt. Si as vrea sa putem sa construim, sa creem. Dar noi avem alte feluri de a construi si de a crea. Nu am rezolvat nimic. Am trait, dar macar n-am trait in zadar ca altii. Am trait pentru tine iubitule, zi si noapte si zi si noapte. Si acum ma bucur ca traiesc din nou pentru mine. Dar imi placeai tu. Oare nu putem sa facem cumva ca eu sa traiesc pentru mine si tu pentru tine, dar noi, traind fiecare pentru sine, sa traim impreuna? Nu putem? Mi-e frica de raspuns... pentru ca eu a zice da, dar el ar zice nu. Si am ajunge nicaieri. Iar din "nicaieri" nu te mai poti intoarce "oriunde". Zi-mi acum daca ai zice si tu da. Iar eu voi trai pentru mine langa tine. Pentru ca-mi placi. Esti un simpatic. Chiar daca nu-ti placa sa bei vin sau sa vii la teatru cu mine. Chiar daca nu-ti place sa auzi ce scriu, sau sa am ajuti sa scriu. Tot esti simpatic.
Aici unde sunt, cu cine sunt, da, sunt chiar fericita. Imi simt sufletul plin de miracolele acelea pe care le ignorasem. Eu sunt o persoana fericita. Eu zambesc mult, din tot sufletul meu. Nu mai vreau sa-mi curga rimelul. Stiam eu ca trebuie sa-mi cumpar unul waterproof, dar nu stiu cum nici macar unul care e waterproof nu imi place. Probabil ca e chiar placut uneori sa plangi si sa vezi rezultatele lacrimilor tale. E...implinitor, daca exista un astfel de cuvant in dictionar.
E 19:00.
Eu sunt fericita. Nu stiu despre tine, dar eu sunt. Si trebuie sa stii ca daca in viata asta nu acorzi fericirii o sansa, e pleaca. Pentru ca sunt atat de multi oameni care ar vrea sa fie fericiti si nu pot, iar tu, care poti, rengi fericirea ta. Nu-ti mai renega fericirea. Go out there and LIVE LIFE LARGE!!! Ahahaha :)).
Ne legau atatea... aveam atat de multe de impartit. Acum stau si ma intreb. Oare chiar e gata? Oare chiar tot ceea ce ne mai leaga acum sunt doar niste cd-uri si o pereche de pantaloni negrii?

Imi cer scuze...precum...a unei actrite grabite. (Part 1)

Vibra telefonul ca un disperat pe noptiera lui.
-Alo?
-Alo...
-...de ce ma suni atat de tarziu?
-Ce faci Luca?
-Draga mea, de ce ma suni atat de tarziu? Mi-e destul de greu sa vorbesc acum cu tine. De ce plangi? E totul in regula?
-Am simtit nevoia sa te caut. Am gresit?
-Scuze ca vorbesc in soapta, dar iubita mea e in camera alaturata. Nu ar fi prea fericita sa stie ca vorbesc cu tine.
-Promite-mi ca nu ma vei uita niciodata. Pentru ca daca as fi stiut ca ma vei uita nu ti-as fi zis niciodata sa nu ma mai cauti.
-Cred ca nu am trecut niciodata peste, Paula.
-Nu. Doar ne-am obisnuit cu situatia.
-Ma bucur ca-ti aud vocea. Plangi Paula?
-Putin. Luca...
-Da.
-Ce faci acum?
-Pai, dupa cum spuneam, e iubita mea la mine... Uneori mi-as dori sa fi tu in locul ei.
-Uneori si eu mi-as dori asta. Si ramane la tine peste noapte?
-De ce intrebi, Paula?
-As vrea sa... sa vi sa ma ajuti sa schimb becul de la baie. Stii s-a ars si nu ma prea descurc eu cu astea.
-Doar atat?
-Si am mai pregatit si lasagnia din aceea de care-ti place tie. Desigur am cumparat-o gata preparata, a trebuit doar sa o incalzesc la cuptor, dar imi place sa cred ca eu am gatit-o.
Au ras.
-Si? Doar atat?
-Si...la dracul Luca. Si mi-e foarte dor de tine. Si vreau sa te vad. Vreau sa vi si sa fumezi cu mine toata noaptea.
-Paula, imi cer scuze dar trebuie sa inchid.
A inchis.

[Peste o jumatate de ora...]
Dintre hainele aruncate pe cuier se auzea obosita soneria telefonului meu.
-Stii Paula, ma gandeam ca un vin ar merge de minune langa lasagnia preparata de tine.
Au ras.
-Pai da, sunt de acord.
-De care preferi?
-Rosu. Demisec.
-Aha. Cumparat! Ah, si ma gandeam sa fim mai artistici in seara aceasta. Sa renuntam la tigarile noastre de increzuti si sa fumam discret ca toti americanii Marlboro.
-Doar daca e rosu si lung.
-Nici nu concepeam altfel.
-MInunat. Deci sa pregatesc masa, nu Luca?
-Inca n-ai pregatit-o? Dumnezeule Paula, sper ca nu aveai impresia ca as rata aceasta seara cu tine, nu?

De fapt, ba da. Credeam ca imi inchide si nu ma mai suna pentru tot restul serii. Credeam ca nu ma mai vrea.

-Cum sa cred asa ceva Luca? Bineinteles ca nu. Te astept.
-Grabeste-te pentru ca sunt la supermarketul de la capatul strazii tale.
-Te absolut ador, Luca.
-Nu stiu despre tine, dar mie-mi plac sentimentele acestea reciproce.

Am inchis. Radiam. Cumva eliminam prin toti porii fericirea dragostei mele eterne. We're just two lost souls swiming in a fish bowl, year after year.

Sunt un simplu indicator de ocolire.

... Iar eu, eu zaceam la fel cum zac in fiecare seara, putin indoit in partea e sus. Cei care m-au plasat aolo au fost rai cu mine, prea putine faruri ma baga in seama. Iar iarba din fata mea mai nimeni nu o tunde, in curand va ajunge sa-mi acopere in totatlitate identitatea. Iar ea, ea statea cu mana srijinita pe geam, tragand incet din tigara si ascultand aceasi melodie. Ii sclipeau ochii si-si umezea continuu buzele. Cine n-ar fi stiut ar fi putut spune ca e emotionata, dar nu era. El mergea normal spre masina, fara sa-l deranjeze felinarul care se stingea si se aprindea la fiecare 2 secunde. Fie 3. Cand l-a vazut i-a zambit, dar nu cu orice fel de zambet, ci cu zambetul acela de "stim mai mult decat stiu ceilalti". Adevarul e ca mereu ei stiau mai mult decat ceilalti. Mi s-a mai vorbit despre ei. Mi-au mai vorbit si bancile din parc, si mesele din cafenea, mi-au mai vorbit si alte indicatoare; dar aceasta era prima oara cand eram chiar eu, nesemnificativul semn de ocolire, martorul lor. El a deschis portiera si s-a urcat in graba, probabil pentru ca-i era frig. Nu c-ar fi fost frig in seara aceasta, dar era tarziu, iar el era foarte obosit. S-au privit in ochi si si-au atins fugitiv buzele. Si apoi a inceput...ceea ce toti ar fi dori sa vada...

-Ce faci?
- Mi-e frig si sunt obosit. Tu ce faci?
-Bine. La fel de bine ca de fiecare data cand te vad.
-Huh`. Si ce-ai facut week-endu asta?
-Nimic special. Am baut suc.

Pentru o clipa am incepu sa ma gandesc ce gaseau atat de interesant toti in ei doi...

-Si ti-a fost dor de mine?
-Dor? Normal mai`, mereu mi-e dor de tine. Dar tie de mine?
-Bineinteles. M-am gandit non-stop la tine.
-Cand?Cand erai langa el?
-Acum de ce esti rau? De parca tu n-ai fi fost langa ea.
-Si ce conteaza? Mie nu-mi pasa de ea. Pot renunta in orice secunda.
-Te-ai gandit ca poate nici mie nu-mi pasa?
-Mda... de mii de ori m-ai inlocuit cu el. Si macar ti-e mai bine?
-Da. Mi-e bine. Am sufletul impacat.
-Dar fericita? Fericita esti?
-Huh`...n-am mai fost fericita de asa multa vreme...

De ce? De ce o fata ca ea care le are pe toate n-a mai fost fericita? Nu pot sa inteleg asta. Si nimeni nu mi-a explicat-o niciodata. Le are pe toate! Tot ce-ar putea vrea in viata asta are!!! De ce nu e fericita?

-De ce nu esti fericita?

AHA!

-Pentru ca uneori simt cum ma imbat cu regrete.

Si se tot tineau de mana. Si uneori isi atingeau buzele. Se vedea cum doar privindu-se in ochi isi pot spune atat de multe.

-De ce ai inceput sa ma urasti asa de mult?
-Eu sa te urasc? Fata draga, cred ca nu stii ce vorbesti. Crezi ca daca te-as uri as fi acum aici? Sau daca te-as fi urat crezi ca as mai fi vorbit veodata cu tine? Te-as mai fi consolat in toate problemele tale conjugale?
-Nu stiu ce-ai fi facut... Eu te-am urat de multe ori si totusi sunt aici.
-Eh` asta si eu, si eu te-am urat de multe ori. Dar toata ura aceea nu se poate masura. E nesemnificativa pe langa...
-Pe langa ce?
-Nimic.
-Bine.

Bine? Bine? Bineinteles ca urma sa zica "pe langa toata dragostea", dar de ce nu a insistat sa afle? De ce nu o interesa sa auda asa ceva? De ce? Toate fetele isi doresc sa auda asa ceva nu?

-Stii...uneori mi-e frica.
-De ce ti-e frica draga mea?
-Mi-e frica sa nu m trezesc intr-o dimineata si sa-mi dau seama ca nu mai esti.
-Huh`. De parca ti-ar pasa. Uite-te la tine. Tu ai viata ta, iar eu sunt doar un numar din memoria telefonului tau.
-Cum poti sa spui asa ceva? Cum poti macar sa crezi asa ceva? Cand orice ar fi, orice s-ar intampla, indiferent de zi sau ora sau anotimp, tot la tine ma intorc. Orice ar fi. Si nici nu mai conteaza tot raul care ni l-am facut unul altuia... Orice as face, oriunde as merge, cu oricine as sta, tot la tine ma intorc. Chiar si daca nu as mai vorbi cu tine, dar macar sa stiu ca undeva in lume esti tu. Macar sa stiu ca exista o minima sansa sa te vad pe strada, sau sa aud pe cineva vorbind despre tine. Orice m-ar multumi, doar sa stiu ca inca ESTI!
- Esti draguta iubirea mea.
-Sunt sincera...
-De ce dracu trebuie sa fie atat de greu?
-Pentru ca nimeni nu intelege.
-Mda...
-Stii ca si mie mi-e greu.
-Stiu. Tu alegi ce vrei. Eu te accept oricum...
-Poate ca amorul nostru nemuritor s-a dus demult dracului...
-In ceea ce ma priveste pe mine nu s-a dus...

Poftim? Ce fac oamenii astia doi? Pfuai, urasc oamenii. Niste fiinte atat de ignorante care nu stiu saprofite de ceea ce le-a fost dat.Astia doi pot avea totul impreuna. Toata fericirea asta pentru care se presupune ca au renuntat unul la celalalt.

-Trebuie sa plec.
-Si eu.
-O sa te mai vad?
-Nu stiu...
-As vrea sa te mai pot vedea...


Dar ea a tacut. El a privit-o. A sarutat-o. Apoi s-a dat jos din masina si a inchis portiera. Erau amandoi cu lacrimi in ochi. Oamenii astia pot avea tot. Ei sunt tot. Sunt absolutul in ceea ce-i priveste. Au tot ceea ce ceilalti spera. Iar eu... eu sunt un simplu indicator de ocolire...
Oare se vor mai vedea?

Subscriu

Leona Lewis - I got you

... Mereu cand apare o melodie noua d la tipa asta o aud intr-o duminica dimineata la televizor. Si de fiecare data se intampla sa se leg versurile melodiei cumva cu "versurile" mele. Oricum, dupa cum a spus si doamna profesoara de romana: "clipele sunt niste note muzicale care impreuna alcatuiesc melodia vietii noastre".


era ceva de genu : "am nevoie de tine."

No Title.

A fost o zi, destul de indepartata de cea de azi, in care am spus "s-a deschis cutia Pandorei". Iar acum, dupa atat de mult timp, pot cu mare sinceritate sa afirm, cu un larg zambet, ca aceasta cutie e absolut goala, nici macar speranta nu a ramas in ea.


Ce sunt eu? Ce esti tu? Ce suntem noi? Oameni. Si ne acceptam conditia de oameni si incercam s-o depasim si de multe ori ajungem chiar s-o renegam. Ce facem noi? Convietuim. Traim unii pe langa ceilalti. Eu sunt chiar constienta de asta. Si tocmai din pricina acestui fapt de cele mai multe ori incerc sa acord respect, incredere si siguranta multor oameni. Prieteni? Da. Am prieteni. Nu sunt multi, nici putini, dar sunt speciali. II ascult? Ii inteleg? Da, ii ascult, ii inteleg, ii iubesc pe fiecare in parte pentru ceea ce sunt ei, pentru ceea ce au ei mai bun. Am gresit vreodata fata de prietenii mei? Da. Le-am dat viata mea in mainile lor si le-am spus: "uite, asta e viata mea, ia-o. fa ce vrei cu ea, dar te rog ai grija.". Ce s-a intamplat cu viata mea? A luat o mareee intorsatura. S-a spart. Dar nu conteaza asta acum. Acum cand totul e din nou bine. Ceea ce conteaza e ca... eu i-am respectat, i-am ajutat si le-am fost alaturi. Iar ei... au fost si ei. PREA ALATURI!

De ce se ajunge la depravare? Sau la descompunere? Mi-a fost dat azi un raspuns: "din cauza lipsei de comunicare". Lipsa de comunicare nu apare din cauza trecerii timpului, din cauza distantarii dintre doi indivizi, chiar din cauza lipsei de telefone; lipsa de comunicare apare INTOTDEAUNA din cauza unor secrete. Nu judecati! Ce fel de fiinte am fi fara secrete? Ce fel de palpitatii ar avea inima noastra fara secrete? Ce fel de dureri am indura noi fara ele?

Desfasurarea actiunii :
1. Cunoastere.
2. Prietenie.
3. Armonie.
4. Invincibialitate.
5. Secret.
... iar dupa 5. nu mai e nimic.
Morala: Tineti bine de secretele voastre, pentru ca singurul loc in care ele va vor duce e la "nimic".




Am ceva foarte important sa-ti spun, deci te rog nu ma intrerupe. ADIO!

First love. Funniest turns life takes.

Cred ca cel mai maret lucru pe care l-am invatat in 18 ani de existenta este ca prima dragoste e foarte speciala, dar daca lucrurile nu merg, poti iubi cu mare usurinta pe altcineva. Universul nu e format doar din doi oameni: tu si prima ta dragoste; universul e format din milioane de oameni pe care trebuie sa-i cauti si care la randul lor te cauta pe tine. Asa cum un munte nu e format dintr-o singura stanca, cum un rau nu e format dintr-o sigura picatura si cum universul nu e format dintr-o singura stea, asa nici un suflet nu se identifica cu o singura iubire toata viata.