Intoarcerea.

Si nu am mai trecut pragul apartamentului meu deja de 9 zile, dar imi place. Am descoperit in calatoria mea prin Italia raiul. Am vazut efectiv minunile care le-au putut face simpluu oameni. Mi-am plimbat picioarele pe granitul strazilor pietonale si mi-am gadilat degetele in apa marilor Tireniana si Adriatica.

Itinerariul excursiei :

Joi. Ora 9 seara. Eram cu totii emotionatii in parcarea din spatele stauii lui M. Eminescu. Asteptam sa respiram aerul autocarului care avea sa ne suceasca mintiile pe autostraziile europei timp de o saptamana.

Vneri. Eram deja pe strazile Veronei. Ne plimbam pe langa constructia masiva a arenelor romane. Minunat oras. Verona este deasemenea cunoscut drept "orasul lui romeo si al julietei". De fapt acestea sunt doua personaje din fictiunea marelui WIll` iar italienii au profitat de ele pentru a-si improviza turismul.
Plimbandu-ma pe stradutele inguste ale veronei lasam soarele sa treaca prin lentilele ochelarilor mei de soare. La un moment dat imi dadusem cu adevarat seama ca nu visam de fel, ci chiar eram acolo. Acei oameni chiar se plimbau pe langa mine. Acele locuri chiar erau atinse si vazute de mine. Era real.


Sambata. Frumoasa Pisa cu turnul ei inclinat. Se spune ca Pisa e aflata pe pamantul miracolelor. Chiar e. Vedeti voi, Pisa, intreaga Pisa, e un adevarat miracol. Pisa in aceasta sambata adapostea un soare mare si darnic. Ne daruia tuturor de acolo fericirea. Apoi... Firenze. Wow. Frumoase bazilici. Bravo Giotto.
Intoarcerea la hotelul din Montecatini ne-a provocat foamea. Am mancat delicioasele carbonare in acea seara de sambata. Le-am mancat printre rasete si bancuri. Am savurat fiecare zambet de parca ar fi fost cea mai buna prajitura. n drumul de la restaurant spre hotel imi lingeam incontinu buzele. Vroiam sa fac gustul de amuzament sa mai dureze.


Duminica. Incepeam sa privesc prin geamul autocarului soseaua care ma ducea la Roma. Traversam zona Toscanei. Care e zona mea preferata din Italia. Nimic nu se compara cu casele Toscanei, case precum niste mici palate. Iubesc Toscana pentru copacii ei si viile ei pline de struguri a caror savoare iti explodeaza in gura. Zambeam mult. De una singura. Proabil oamenii din jurul meu se intreba care e factorul care mi-a provocat nebunia. Italia... si tot ce tine de ea.
Am luat metroul pana la coloseum. Imediat ce am iesit din statia de metrou l-am vazut... maiestros inca crestea sub ochii mei... Inca pastra lupte de gladiatori si romanii inca urlau. Mi-am ridicat privirea spre cer si am facut vreo doua piruiete. Vedeam paradisul. Atinsesem Nirvana. Dupa coloseum am invadat forumul roman. Inca vedea oamenii cu cearceafurile albe aruncate peste umar si sandalele decupate plimbanduse pe langa mine. Era cald. Imi era foame. Imi place sa ma plimb singura. Parca daca sunt singura pot sa imi focalizez atentia mai bine asupra gandurilor mele. Asa ca prin forumul roman in ciuda oboselii mele ma plimbam singura...meditam...incercam sa imi dau seama ca nu visez. Probabil locurile acelea inca ma asteptam pe mine. Si ma vor mai astepta. Pentru ca in Fontana di Trevi am aruncat un singur ban. Nu doi pentru a gasi dragostea, nu trei pentru o schimbare, si nici pentru noroc. Unul, pentru a ma mai intoarce. Si ma voi intoarce. Da.


Luni. Am vazut un vulcan. Inca activ, care mi-a provocat fiori. Am vazut si ruinele care am ramas in urma eruperii acestui vulcan. Aparent doar nishte caramizi crescute. Dar printre acele caramizi se ascundeau tot felul de lucruri si de oameni. Tot felul de povesti. Unele stradute erau mai inguste. Pe acolo se vedeau tinerii indragostiti si se plimbam in intunericul vechiului Pompei. Se sarutau departe de casele lor. Se pierdeau printre peretii pe care noi acum ii percepem ca fiind "niste bolovani". Cred ca ei, de oriunde ar fi acum, cand vad asta parca regreta ca initial au facut atatea sacrificii pentru fericirea lor. Acum simt ca nu merita sa fi riscat atatea daca oamenii nici macar nu isi amintesc de ei. Au fost hrana unui vulcan. Si nu s-au putut opune.
Am vazut marea. Am mangaiat-o. I-am zambit... si am plecat din Napoli. Nu mi-a placut. Poate daca napolitanii si-ar da seama cat sunt de norocosi ca au marea alaturi de ei nu si-ar mai bate joc asa de tare de orasul lor.


Marti. Vatican. Ca amatoare de cultura m-am simtit foarte bine in muzeul vaticanului. Dar m-a speriat mumia. Chiar acum stabnd la calculator parca am impresia ca ma va prinde de picioare (hahahahah). Am fost in Capela Sixtina. Da, in capela despre care am citit in carti si am vazut in filme. Eu am fost acolo. Eu am vazut-o. A fost wow. Oamenii de pe tavan stateau sa cada, atat de reali erau. Iau piata San Pedro cu bazilica cu tot... e...fermecatoare. E fascinant sa fi unde atat de multi oameni asteapta sa mearga. A meritat tot. Daca cumva am renuntat la ceva fara stirea mea pentru a ajunge acolo bine am facut. Nu regret nimic. Nu regret ca am intrat in unu din cele mai faimoase bazilici din lume. Sau ca am vazut mormantul papei Ioan Paul al 2-lea. Acum imi amintesc ca eu eram in Polonia la moartea lui. Polonezii l-au regretat mult. Si am pus si eu lumanari la altarele create de polonezii pentru el. Desigur atunci eram prea mica pentru a-mi da seama de maretia acestor fapte. Dupa vizita de la Vatican si de la Panteon am mancat din nou in apropierea fantanii. Grozava mancare. La sfarsitul fiecarei zile cand inchideam ochii pentru 30 de secunde imi spuneam in gand ca totul e real. Si ca fiecare om in viata primeste exact ceea ce merita.


Miercuri. Am urcat scarile cetatii din San Marino. Ma voi casatori cu un san marinez. Sper. Ar fi frumos. Mi-a placut mult San marino. Dar nu la fel de mult ca Roma. Am atns Adriatica. Marea... imi era doar de mare. Si de nisipul fin cu care ea se iubeste.


Joi. Cum tot ce-i mai bun ramane la final... Venetia. As fi vrut sa fiu singura in venetia. Sau poate cu inca o persoana din grupul cu care am mers. As fi vrut sa o privesc putin mai mult. Si sa vad putin mai mult din ea. As fi vrut sa descopar putin mai multe secrete din venetia. Era inorat. Si cam din 5 in 5 minute cerul arunca cativa stropi peste mine. Pentru mine era soare, Venetia in sufletul meu e soarele. Si apoi... au fost zambetele venetiene... Frumoase zambete. Atunci cand am trecut puntea sa intru in vaporeto, care m-a dus din venetia, i-am promis venetiei ca ma voi intoarce la ea. Cu o rochie alba pana la genunchi, niste sandale in care sa fiu aproape destulta si cu parul ciufulit. Da, ma voi intoarce.


Cat despre aspectele negative ale excursiei... Care aspecte negative? Am in viata mea atat de multe aspecte pozitive incat cele negative chiar nu mai au loc, de fel :).

New motto: It's a bitter sweet symphony this life.