Doar pentru domnisoarele cu stil si rafinament.

Probabil nu esti genul de domnisoara care lasa necunoscutii sa o abordeze in baruri si sa ii cumpere bauturi. Pari foarte rafinata si se vede ca ai gusturi cizelate prin tari straine. Cafeaua care am trimis-o la masa ta impreuna cu acest bilet e cafeaua mea preferata si sunt sigur ca iti va placea si tie. Are o aroma intensa, iar tie iti plac lucrurile intense, observ asta din gesturile tale. Ai niste maini foarte frumoase si niste ochi superbi. Nu culoare da frumusetea ochilor ci privirea. Oricum tu stii deja asta. Eu sunt domnul de la masa din colt. Sa nu ma consideri impertinent pentru ca noi doi ne-am mai vazut. Norii au luat forma chipului tau intr-o dimineata de vara. De atunci stiam ca te voi placea. Observ ca fredonezi versurile melodiei care merge pe fundal. Iti place muzica italieneasca? Si mie. Daca vei veni mai des pe aici vei vedea ce muzica buna se baga. Oricum cred ca deja vi destul de des, pare genul de local potrivit pentru o domnisoara ca tine. Felul in care tragi din tigara si cum o tii intre degete e fermecator. Sunt sigur ca atingerile tale fac pe oricine sa tremure. Dupa cum bine observi incerc sa evit cliseele, nu ma folosesc de texte patetice de agatat, desi probabil eu acum incerc sa te agat. Cu riscul sa ma consideri un badaran m-am gandit ca ar fi bine sarecunosc asta. Draga mea tu meriti o coroana, pentru felul cum domini atmosfera din jurul tau, cum redirectionezi privirile si atentia tuturor spre tine. Probabil cand vei citi asta vei zambi discret si te vei uita la mine, eu ma voi topi in urma zambetului tau asa ca mai bine plec. Pana cand vei ajunge sa citesti acest bilet eu deja voi porni motorul Lexus-ului meu, iar tu nu vei apuca in graba geanta ta Fendi asa cum as spera eu. Vei privi doar spre geam in speranta sa ma vezi, dar am masina parcata putin mai incolo. Voi incheia acum, te las sa-ti savurezi cafeaua. Vei vedea ca-tzi va placea. Pofta buna si sper sa ne mai vedem candva, poate accidental, poate nu.

Ubi sunt ?

In seara aceasta seaca, in care lista de messenger e putin mult prea goala si site-urile mondene nu imi ofera nici o informatie interesanta, m-am decis sa intru inca o data pe blogul domnisoarei ana-maria georgescu. Probabil multi dintre voi o cunoasteti, e fetita aceea draguta cu parul cret care ne-a cantat candva demult piesa aceea superba "Ochii tai". http://anamaria-georgescu.ro/
Ceea ce am ajuns sa citesc pe blogul ei m-a impresionat mai departe de lacrimi. >Cititi postul cu titlul ALINA<.
Simt un gol imens in gat... si stiti de ce? Pentru ca si eu imi fac grijile banale si cotidiene care ni le facem toti. Notele absurde de la scoala, pe care oricum nu le primim pe merit. Sau toate sms-urile care nu le-am primit, probleme copilaresti... probleme gen :sa merg acasa cu taxiu` sau cu tramvaiu? Uneori ajung pe marginea unei prapastii si in secunda urmatoare ma vad cazand... si vad cum de fapt totul se distruge. Uneori vad niste oameni cu hainele putin neingrijite si cu privirea pierduta... vreau sa va spuns ca acesti oameni sunt probabil cei mai cinstiti oameni... cei mai curati si cei mai puir. Pentru ca ei stau si se gandesc unde sunt toate frumusetile lumii... toate minunile lumii. Si minunile lumii nu sunt piramidele sau gradinile suspendate sau statuile, nu dragii mei... adevaratele minuni sunt iubirea si intelegrea si respectul si onoarea... si puterea de a rezista pe aceasta lume no matter what. Minunile sunt mamele singure cu 2 copii, fara bani, fara siguranta unui adapost si totusi acele mame inca merg la doua locuri de munca si inca reusesc sa isi duca copii la scoala si sa le faca de mancare... nu stau si se drocheaza sau beau. Aceste mame sunt niste minuni. O minune e un zambet al unei caserite obosite de la un ghiseu vechi intr-o incapere intunecoasa... o caserita care a avut de suportat intrebarile si jignirile multor oameni si totusi inca ofera un zambet. Minunile sunt in soferii care cedeaza trecerea.
Iar tragicul... tragicul e ca noi nu vedem toate astea...
In prapastia mea... cu oamenii mei sinceri care au priviri pierdute, lucrurile acestea stralucesc... pentru ca cinstea straluceste oricat de mult ar fi ingropata in noroi.
Ana-maria vorbea despre oamenii care mor mult prea repede... Adevarul e ca singura persoana apropiata mie care a murit e strabunica mea. Am iubit-o enorm... si daca ea acum vede cumva ce scriu aici vreau sa-i multumesc, pentru ca probabil datorita ei eu scriu acum aceste lucruri. Probabil ea a stiut sa invete oamenii din juru ei ce e frumusetea, a stiut sa-i faca sa o ofere si sa o primeasca. Imi pare rau ca a plecat... Probabil daca ar mai fi stat putin ar mai fi invatat pe cativa oameni, sau m-ar fi invatat pe mine mai bine, pentru ca nu stiu prea bine. Uneori ma pierd in superficialism si in materialism... apoi ma regasesc si imi dau seama ce mare pacat am facut. Sper ca Dumnezeu sa ma pedepseasca pentru fiecare moment in care eu sunt o nesimtita indopata cu materialism. Acestea sunt adevarate pacate, nu injuraturile si jignirile si rugaciunile nespuse. Pacatele constau in nesimtirea noastra, in lipsa noastra de bun simt si responsabilitate.
Unde sunt toate frumusetile lumii? Toate zambetele si clipele de fericire? Unde e zapada de craciun? A disparut din cauza masinilor voastre cu multi cai putere si din cauza celularelor voastre pe care le folositi mult prea mult. Si unde sunt toate padurile? La voi in semineu. Si nimeni nu ne distruge lumea in afara de noi... Si ghiciti ce. Nu distrugem doar natura si existenta unor lucruri, distrugem suflete si vieti.
Stiti de ce mor oamenii de fapt? Pentru ca nu merita sa fie pe pamant. Unii pentru ca sunt prea buni, si lui Dumnezeu ii e frica sa nu le distrugem puritatea, noi restul. Iar altii pentru ca distrug prea multe puritati. Si atunci cum e bine sa fi? Bun sau rau? Rau sau bun?
... poate e bine sa nu fi nimic. Sau poate e bine sa fi totul. Dar eu cred ca cel mai bine e sa fi OM!

... si m-am intors pentru ca nu mi-a mai ramas TIMP!

Am intors spatele unei minuni si am venit acasa. Cum isi pot permite oamenii sa intoarca spatele minunilor? Sa le ignore complet si sa continue sa respire?

Mi s-a mai sters din zambet... asta care il mai am e doar pentru ca inca mai am vii amintirile zilelor trecute. Daca vroiam sa ma intorc? Bineinteles ca nu. De ce as fi vrut sa nu mai raman in locul meu preferat din univers? Voi cei de-acasa ati fi putut sa veniti sa ma vizitati... poate ati fi ramas si voi acolo, poate ne-am fi construit din nou viata toti acolo... Dar probabil mi-ar fi fost dor de oras.

Da, a fost frumos. Acum simt ca nu mai vreau nimic. Am avut...tot :) am fost atat de deasupra Vienei incat daca imi intindeam suficient de tare bratele o puteam imbratisa. Am tinut in mana cana de vin fiert... si am alergat pe strada. Si am zambit. Am dansat in sala balului din Schonbrunn... am baut cafele si ceaiuri. Si am zambit. Si am zambit. Si am zambit.... Am mancat capsuni in ciocolata. Toti. Si nu au fost bune deloc... au fost cele mai apetisante capsuni in ciocolata din toata viena. Simteam cum imi exploda gustul in gura... :x

Am avut alaturi de mine niste oameni foarte importanti Vreau sa va multumesc ca ati impartasit cu mine aceste momente. A fost important pentru mine.

Nu... nu vroiam sa ma intorc. Dar a trebuit s-o fac.

@ plecata sa gust din placerile vietii

Da, in sfarsit plec. Mai am doar 1 ora si cv... dar minutele trec precum niste mici eternitati. Mereu am crezut ca timpul e cv relativ... cand t simtzi fff bine timpul zboara nu? dar cand ai cea mai nasoala ora d istorie d la scoala timpul parca sta in loc. Categoric e doar cv relativ.
Rabdarea mea e asha d limitata incat nush dak voi mai putea suporta pana sa plec... stiu ca ma voi topi acolo :x cu toate ca vor fi cele mai scazute temperaturi p care eu le-ash putea suporta. Dar pentru aceste minunate zile in spiritul craciunului din Viena sunt in stare sa indur orice... oricat vant oricate ploi...
Ma voi intoarce cu detalii...cele mai detaliate detalii ...

Mere şi scorţişoară. Fire place.

Mă plimb prin casă amintindu-mi de ziua de ieri... Trăind în amintirea zilei de ieri îmi conserv zâmbetul. De fapt nu îl conserv, deoarece el continuă să crească... cu fiecare secundă, cu fiecare minut.
Am o cană de ceai în mână. Simt cum porţelanul fierbinte dă foc moleculelor din palma mea. Parcă pluteam pe covorul moale al sufrageriei. Firele de păr sintetic îmi gâdilau tălpile în cel mai suav mod posibil, sau imposibil. Mă aşez pe fotoliu pentru a admira fascinantul trosnet al lemnelor din şemineu. Probabil pentru mulţi acest moment este doar „o simplă seară”, dar gândiţi-vă la toate elementele care ajută la formarea sa: la oamenii care au plantat livezile de măr şi apoi la oamenii care au cules merele, le cei care le-au preparat, le-au amestecat cu scorţişoară pentru a reda minunata aromă a ceaiului meu... Sau puloverul mult prea larg pe care-l port; gândiţi-vă la toţi oamenii care au contribuit la crearea sa. Şemineul pe care îl am în faţă... Toţi oamenii care au făcut toate acestea nu ştiu că le-au făcut pentru mine şi că dacă nu ar fi fost ei aceasta ar fi fost într-adevar „o simplă seară”, dar datorită lor această seară e, aş putea spune, un miracol. Oamenii sunt cu adevărat nişte fiinţe minunate, toţi oamenii ajung să fie „doar” nişte creatori de miracole. Şi toţi suntem legaţi în vre-un oarecare fel.
Nu îmi doresc nici măcar să clipesc... cu toate că unii spun că cele mai frumoase lucruri se văd doar cu ochii închişi.
Lumina din cameră e difuză... Iar mirosul ceaiului meu a îmbolnăvit întreaga atmosferă, astfel încât acum fiecare obiect din cameră are miros de mere şi scorţişoară. Un miros atât de „crăciunesc”. Am simţit căldura trupului său din nou în spatele meu, dar întreg corpul îmi era amorţit datorită momentului, aşa că pofta mea de a mă uita spre el era parcă prea mică pentru a mă pune în mişcare. S-a aplecat încet lăsându-şi palmele să alunece peste mâinile mele puţin reci... îmi era mai mult decât imposibil să nu simt mirosul hipnotizant al pielii sale... e genul acela de miros care îmi inundă nările şi apoi îmi bântuie viaţa, nelăsându-mă să-l uit... vreodată. A luat mâna dreaptă de pe mâna mea şi mi-a dat părul la o parte pentru a-şi lipi buzele de gâtul meu şi a mă mângâia peste tot, doar cu buzele. Mi-am pus mâna stângă pe obrazul lui, apoi pentru 5 secunde ne-am privit în ochi, după care ne-am sărutat... suficient de pasional încât sa mi se topească palma pe cana de ceai şi să simt cum aproape îmi alunecă din mână. Simţeam tentativele lui de zâmbete rătăcite printre săruturile noastre. Cuvintele nu sunt niciodată de prisos între noi, dar în momentul acesta nu mi-aş putea găsi cuvintele. Nici în acesta, nici în cel care tocmai a trecut, nici în cel care va urma. Cât de dependent poate fi sărutul meu de al său? Prea dependent pentru a mă opri... M-a ridicat de pe fotoliu...mi-am plimbat picioarele goale pe lângă corpul lui, iar el a pus mâna pe şoldul meu, apropiindu-mă de el. Simţeam respiraţia lui în pieptul meu. Eram mai aproape decât ar fi trebuit. Ne ţineam atât de strâns în braţe...aş fi vrut să trecem unul prin celălalt, să ni se amestece atomii...
Am făcut doi paşi în spate, mergând mai aproape de şemineu. M-a luat în braţe şi m-a întins pe covorul moale... aveam grijă să nu îmi vărs ceaiul. S-a uitat cu tente de nervozitate spre cană, după care şi-a aruncat degetele în licoarea cu aromă delicioasă, nu ştiam ce vrea să facă. Mi-a uns buzele cu substanţa de pe degetele sale şi a început să mă sărute...mă incendia. Brusc am auzit cum s-a spart cana. Acum ne vom amesteca trupurile cu cioburi şi ceai...
Îşi plimba mâna de pe sânul meu până pe coapsa mea... atingerile lui mă determinau să-mi arunc părul pe pieptul său şi să încep să-i alint abdomenul cu buzele mele...
Exersam dragostea pe covorul sufrageriei. Îmi doream să gust fiecare milimetru al trupului său... Şi probabil nimeni nu mi-ar înţelege dorinţa. Setea mea de a-l avea peste tot pe corpul meu... Atingerea lentă a degetelor sale care pornea din palmele mele şi se termina undeva pe pieptul meu mă transpunea mai departe de Rai... Probabil nimeni nu ştie să mă facă să mă simt mai bine. Mirosul care îl emana pielea nostra era mirosul dorinţei corporale ce ne domina în clipele acelea. Puteam să-l iubesc doar pentru ce-mi făcea atunci... pentru felul în care îmi încâlcea parul cu degetele sale si cum ni se amestecau picioarele, săruturile lui deveneau din ce în ce mai dulci, iar atingerile lui mă înnebuneau din ce în ce mai tare. Iubesc fiecare interacţiune a corpurilor noastre... Respiram din ce în ce mai greu... Întreg corpul îmi tremura printre mâinile lui, tricoul său deja era perfect înecat în ceai... uitam de noi când ne satisfăceam reciproc poftele. Putea să fie orice lângă noi şi nici măcar să nu ne dădeam seama, nu mă interesa nimic altceva decât să-i sărut corpul cât mai bine... si să simt cum săruturile mele îl înnebunesc, să simt cu mă vrea mai mult decât deja mă are. Aceasta era noaptea... şi nu aveam cum să dăm greş. Când eram noi... totul ieşea perfect. Pentru că nimeni nu ştie mai bine cum să-mi muşte buzele şi să se joace în părul lui, aşa cum nimeni nu ştie mai bine cum să mă sărute pe gât si să îmi atingă coapsele. Şoaptele de la ureche mă îmbătau mai tare decât trei sticle de şampanie... Probabil deja începusem să ne dăm jos toate hainele... Purtaţi de atmosfera...........................dragoste.......................Când mi-am deschis ochii el mă priveam. Mereu i-a plăcut să mă vadă cum dorm. Era timpul deja pentru partea a doua, de fapt eram mai aproape de a treia. L-am întrebat cât timp am dormit, am purtat o conversaţie prea frumoasă pentru a o scrie pe nişte foi rătăcite... după care am alunecat înapoi în Rai...

Si mai e putin ...

Tot ce ma desparte de minunata mea excursie in Viena e teza de la romana si testul de la germana. Deja ma pot vedea plimbandu-ma pe acele strazi cu prietenele mele. Si deja ma vad cumparand toate prostiile de la targul de Craciun. Daca inchid ochii ma pot transpune in mijlocul frigului de acolo... deja ii simt mirosul. Si mai simt si mirosul vinului fiert, si a covrigilor imenshi aaa da si sa nu uitam mirosul capsunilor in ciocolata.
Pentru ce mai merg in Viena daca am mai fost de 4 ori? PENTRU ORICE EVENTUALITATE!!! Poate anul acesta va mai aparea un model de beculetze d craciun sau va mai aparea un fel d covrig sau cine stie c...nu imi permit sa ratez asha ceva. E pur si simplu PREA GROZAV!!!
Aceasta e excursia mea! Si sper ca toata stie asta ;;) probabil ma lupt pentru a merge in aceasta excursie cu colegele mele inca din cls a9-a asa ca nu voi permite nimanui sa arunce un element negativ in EXCURSIA MEA!!! ;;) excursie pe care o impart doar cu cei dragi mie :x :* si se stiu ei ...
"Daca incerci sa faci un rau cuiva nu e sigur ca vei si reusi" ... asta asa...avis amatorilor :)