No Title.

A fost o zi, destul de indepartata de cea de azi, in care am spus "s-a deschis cutia Pandorei". Iar acum, dupa atat de mult timp, pot cu mare sinceritate sa afirm, cu un larg zambet, ca aceasta cutie e absolut goala, nici macar speranta nu a ramas in ea.


Ce sunt eu? Ce esti tu? Ce suntem noi? Oameni. Si ne acceptam conditia de oameni si incercam s-o depasim si de multe ori ajungem chiar s-o renegam. Ce facem noi? Convietuim. Traim unii pe langa ceilalti. Eu sunt chiar constienta de asta. Si tocmai din pricina acestui fapt de cele mai multe ori incerc sa acord respect, incredere si siguranta multor oameni. Prieteni? Da. Am prieteni. Nu sunt multi, nici putini, dar sunt speciali. II ascult? Ii inteleg? Da, ii ascult, ii inteleg, ii iubesc pe fiecare in parte pentru ceea ce sunt ei, pentru ceea ce au ei mai bun. Am gresit vreodata fata de prietenii mei? Da. Le-am dat viata mea in mainile lor si le-am spus: "uite, asta e viata mea, ia-o. fa ce vrei cu ea, dar te rog ai grija.". Ce s-a intamplat cu viata mea? A luat o mareee intorsatura. S-a spart. Dar nu conteaza asta acum. Acum cand totul e din nou bine. Ceea ce conteaza e ca... eu i-am respectat, i-am ajutat si le-am fost alaturi. Iar ei... au fost si ei. PREA ALATURI!

De ce se ajunge la depravare? Sau la descompunere? Mi-a fost dat azi un raspuns: "din cauza lipsei de comunicare". Lipsa de comunicare nu apare din cauza trecerii timpului, din cauza distantarii dintre doi indivizi, chiar din cauza lipsei de telefone; lipsa de comunicare apare INTOTDEAUNA din cauza unor secrete. Nu judecati! Ce fel de fiinte am fi fara secrete? Ce fel de palpitatii ar avea inima noastra fara secrete? Ce fel de dureri am indura noi fara ele?

Desfasurarea actiunii :
1. Cunoastere.
2. Prietenie.
3. Armonie.
4. Invincibialitate.
5. Secret.
... iar dupa 5. nu mai e nimic.
Morala: Tineti bine de secretele voastre, pentru ca singurul loc in care ele va vor duce e la "nimic".




Am ceva foarte important sa-ti spun, deci te rog nu ma intrerupe. ADIO!