Reţetă de duminică, primăvara.

Azi au înflorit copacii. Şi am trecut la ora de vară. Se pare că azi în universul meu pietonal lucrurile îmbracă haine de sărbătoare. Aparent. De fapt totul e doar un oraş plouat. E doar o mare adunătură lucruri parvenite, lucruri care arată faţa pe care de fapt nu o au. Totul înceracă să fie frumos, dar e cu adevărat oribil. Norii arată deplorabil, iar soarele are nişte dinţi urâţi azi.


Unde eşti tu să-mi dai soare?


Aveţi regrete? Regretaţi că aţi făcut sau că nu aţi făcut ceva? Regretaţi că nu veţi putea face niciodată ceva? Sau regretaţi ceva ce pur şi simplu s-a întâmplat? Nu? Sigur nu? Eu regret. Regret multe lucruri. Regretele sunt marea mea pierdere de vreme care mă fac să evoluez ca persoană.

Aş vrea uneori să încetez să fac greşeli pe care nu le mai pot corecta. Sau uneori aş vrea să mă gandesc mai adânc la consecinţe înainte să fac ceva. Uneori regret că sunt răzbunătoare. Uneori regret că sunt mereu la locul potrivit în momentul potrivit. Uneori regret că nu scriu mai frumos, sau că mă plictisesc aşa de uşor de toate cărţile pe care le citesc. Am regrete doar în ceea ce mă priveşte pe mine. Niciodată nu regret ceva ce au făcut alţii, îmi pare rău, dar nu regret. E o diferenţă. Aşa că zilele acestea au fost zilele mele de regrete. Zilele în care m-am desconsiderat pe mine însămi. Pentru toţi cei care nu ştiu de ce, acum şiţi, pentru ca am trecut prin această sesiune de regrete. Şi am vagul sentiment că încă mai trec. Încă nu s-a terminat.

Reret circumstanţele. Circumstanţele nepromiţătoare care m-au adus în starea aceasta. Regret abulia noastră. Şi regret că doi oameni atât de puternici ca noi sunt bântuiţi de frică. Regret ca nu te voi face niciodată să citeşti asta, dar vor citi alţii în locul tău şi vor crede că e vorba despre ei. Regret că există aceşti "alţii". Ar fi trebuit să încetez... Ar fi trebuit să avem curaj. Ar fi trebuit să-mi fi spus ceea ce simţi atunci când te-am întrebat. Acum sunt într-o nouă încurcătură, a cărei consecinte nu le-am luat în considerare la momentul potrivit. Aceasta e singura manieră prin care fac eu ceva, încurcăturile. Dacă aş avea acum aripi aş zbura departe de tot. Şi m-aş întoarce doar după ce totul ar fi uitat. Uneori aş vrea să pot să mor cam o săptămână şi apoi să înviu la loc. Nu pentru a vedea cine mi-ar simţi lipsa, ci pentru a nu fi nevoită să dau faţă cu lucrurile. Pe cât de puternică par şi pe cât de firavă sunt, acum situaţia mi-a scăpat de sub control, iar tu nici măcar nu eşti aici să vezi asta.


Unde eşti ca să mă conduci acasă?


E timpul acum să plec... Să plec să mă pierd în ciocolăţi,cola şi ţigări. Timpul să mă îmbăt cu aceaşi melodie şi să supravieţuiec duminica schimbărilor prolifice ale naturii.